pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Zeci de colindători, la Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă din Negrești-Oaș

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În a treia zi de Crăciun, orașul Negrești-Oaș și-a deschis casa și inimile pentru colindători și oaspeți dragi, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă. 

”Ne-am bucurat de colindul grupurilor și ansamblurilor din tot Oașul, din Satu Mare, din Codru și din Maramureș, dar ne-am emoționat până la lacrimi ascultând colindul fraților noștri din Ucraina prin Ansamblurile din Tyachiv și “Apșița” din Apșa de Jos”, a declar primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
O zi magică, în care am dat viață tradițiilor părinților și bunicilor noștri, iar colindele ne-au încălzit sufletele și ne-au adus speranță și bucurie, a mai spus Aurelia Fedorca.
Sute de oameni au fost prezenți, astăzi, marți, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, la a XXIII-a ediție a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă de la Negrești-Oaș. La tradiționalul eveniment au participat 12 ansambluri folclorice, cete și grupuri de colindători din Țara Oașului și din zonele etnografice învecinate.
Festivalul-concurs va fi găzduit de Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului. Evenimentul a debutat la ora 12.00, cu parada colindătorilor de la primărie spre muzeu, iar deschiderea oficială a avut loc la 12.30. Înainte de concursul propriu-zis, cei prezenți s-au putut bucura de un concert extraordinar susținut de Ansamblul etno-folcloric Ștefan Vodă.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii