Salvamontiștii au ajutat două familii blocate pe un drum înzăpezit

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare a intervenit la două solicitări venite din partea cetățenilor prin Numărul Unic Apel de Urgență 112, respectiv prin solicitare către Dispeceratul Național SALVAMONT, retransmise către patrula de serviciu.

Duminică, la 17.21, a fost primită solicitarea din partea dispecerului ISU Satu Mare, de a interveni în zona Vrăticel, la km 9, pentru întrajutorarea unei familii al cărei vehicul rămase blocat pe drumul înzăpezit.

Salvamontiștilor de serviciu aflați la Luna Șes le-ar fi luat cel puțin 50 de minute să ajungă la locul solicitat și astfel s-a recurs la soluția cea mai rapidă, trimiterea până la sosirea patrulei de serviciu a aspirantului Cicio Vasile, un off-road-er cunoscut al Negreștiului, care a ajuns în 19 minute și astfel, înaintea lăsării întunericului, pasagerii și vehiculul au fost coborâte în siguranță.

De salutat prezența de spirit al concetățenilor de a solicita ajutor prin 112 încă din primul moment, oferind informații exacte ușurând astfel munca salvamontiștilor.
Salvamont Satu Mare informează turiștii și pe cei care vor să urce la munte să nu se aventureze pe drumurile forestiere, deoarece acestea, pe văile adânci sau în zonele nordice încă mai sunt acoperite cu un strat gros de zăpadă, iar manevrele de întoarcere duc de obicei la blocarea autovehiculului.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii