pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sindicaliștii s-au întâlnit cu directorul Electrolux, Dietmar Blomer: ”S-au purtat doar discuții principiale”

Sindicaliștii Vasile Dârle și Sorin Faur s-au întâlnit azi, la ora 12,00, cu directorul fabricii Electrolux, Dietmar Blomer. Întâlnirea a avut loc la sediul Instituției Prefectului Satu Mare.

În urma discuțiilor purtate de cele două părți, care au durat aproximativ o oră și jumătate, s-a stabilit o nouă întâlnire, în cursul zilei de luni. În cadrul întâlnirii de azi nu s-a discutat despre procente sau sume de bani, s-au purtat doar discuții principiale, după cum a declarat, pentru Satu Mare News, liderul sătmărean al Cartel Alfa, Vasile Dârle.

Până la o nouă întâlnire, anunțată pentru luni, muncitorii își vor continua greva generală.
Reamintim că este a opta zi de grevă generală la Electrolux. Muncitorii nu sunt dispuși să renunțe, până când nu își vor primi majorările salariale, de 2 lei/oră și condiții mai bune de muncă.

Și azi, alături de aceștia au fost prezenți la Satu Mare lideri ai Cartel Alfa din opt județe care i-au lăudat pe greviști de curajul de care dau dovadă și de unitate. Vineri, la Satu Mare va fi prezent în mijlocul greviștilor prim-vicepreședintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu.

În cazul în care conducerea Electrolux nu le va acorda muncitorilor majorările solicitate, pentru joia viitoare, 21 martie, greviștii și sindicaliștii se pregătesc pentru un marș spre Prefectură, alături de președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Azi, liderii sindicatelor din țară, prezenți la Satu Mare, le-au cerut celor care lucrează în fabrica Electrolux, să li se alăture colegilor greviști.

La finalul protestului, liderul sătmărean al Cartel Alfa, Vasile Dârle, i-a invitat pe greviști să meargă la sediul ITM Satu Mare pentru a reclama, în scris, faptul că nu au primit tichete de masă. Sindicaliștii s-au arătat nemulțumiți de modul în care au reacționat cei de la ITM, care, au spus aceștia, sunt mai preocupați de birocrație, cerându-le celor peste 400 de greviști să se deplaseze personal la sediul instituției.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii