În acest sens, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, structură care are în compunere unităţi şi mari unităţi militare dislocate în jumătatea de nord a ţării, a participat cu efective de militari şi mijloace tehnice la activităţile aniversative.
În această dimineață, în Piața Libertății a avut loc un ceremonial de dezvelire a plăcii comemorative în memoria delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1918 din Cercul Electoral Orașul Liber Sătmar (Satu Mare): dr. Ilie Carol Barbul, dr. Mihai Pop, Iosif Șutai, Vasile Roca, Ioan Dobrean.
La Muzeul Județean, a avut loc vernisajul expoziției “100 de ani de la instaurarea administrației românești la Satu Mare”.
La ora 11,00, la Cimitirul Eroilor a avut loc Ceremonialul Militar - 100 de ani de la eliberarea orașului și județului Satu Mare – în prezența ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș.
Ceremonialul militar a fost urmat de o paradă militară pe traseul Cimitirul Eroilor – Piața Libertății.
În fața monumentului Eroului Necunoscut, după reconstituirea momentului întâmpinării Armatei Române de către oficialitățile sătmărene din anul 1919, a avut loc o ceremonie militară şi defilarea gărzii de onoare.
Detaşamentul de onoare a fost format din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 53 Geniu „Tisa”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Ioniţă Borşan”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.