pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Moment de reculegere, azi, la ISU Someș Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,SOMEȘ” al judeţului Satu Mare au adus astăzi un ultim omagiu colegului
– sublocotenent post-mortem Marius Daniel FRIPIS din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, plecat dintre noi mult prea devreme, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din municipiul Constanţa.
Astăzi, pompierii militari îşi plâng colegul şi eroul, sublocotenent post-mortem Marius Daniel FRIPIS, decedat la datorie sâmbătă, 29 august a.c.
Alături de familia îndoliată, de colegii îndureraţi şi persoanele care l-au cunoscut pe eroul pompier, salvatorii sătmăreni au organizat azi la ora 13.00, un moment de reculegere, timp în care, sirenele autospecialelor de intervenţie nu au încetat să sune în memoria şi cinstea celui care le-a fost camarad şi frate de Armă, dar care a părăsit, această lume, fulgerător.
Menţionăm faptul că ieri, din ordinul viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne GABRIEL OPREA, eroul pompier a fost avansat, post-mortem, la gradul de sublocotenent, şi tot la propunerea acestuia, Preşedintele României a semnat decretul de acordare a Ordinului Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii