În unele zone dimensiunile grindinii au fost considerabile afectând în special culturile de pruni, piersici și caiși.
De altfel sudul județului s-a aflat, timp de două ore, sub cod galben de vreme rea. Localitățile vizate de avertizarea meteorologică au fost Tășnad, Ardud, Supur, Moftin, Bogdand, Beltiug, Acâș, Socond, Căuaș, Santău, Cehal, Pir, Terebești, Craidorolț, Săuca, Săcășeni.
Proiectul “antigrindină” a intrat în faza de implementare, în urmă cu un an...
Reamintim că în data de 12 aprilie 2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Atenuarea efectelor negative ale căderilor de grindină în județul Satu Mare”.
Acest proiect a fost depus și câștigat de Consiliul Județean Satu Mare prin intermediul unui program european transfrontalier.
La aceeași dată, în urma semnării contractului și de către președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, s-a dat undă verde implementării proiectului care are ca obiectiv realizarea unui sistem antigrindină prin tehnologia generatoarelor terestre.
Proiectul inițiat de Direcția de Dezvoltare Regională din cadrul aparatului de specialitate al Consiliul Județean, a câştigat finanţare din partea Uniunii Europene prin Programul Interreg V-A România-Ungaria, cu un buget total de 1.544.205 euro. Bugetul aferent județului Satu Mare este de 866.722 de euro. Finanțarea constituie 98% din cheltuielile eligibile și include finanțarea din partea Uniunii Europene de 85% și cea de cofinanțare națională de 13%. Contribuția proprie asigurată din partea judeţului Satu Mare este de 17.343 de euro (2%).