Au fost verificaţi 22 de angajatori beneficiari de activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. În urma controalelor efectuate, inspectorii de muncă au dispus măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale şi s-a aplicat o amendă în valoare de 6.000 lei, la un singur angajator.
Principalele obiective ale campaniei desfăşurate au fost: identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceeea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, stipulate de Legea nr.52/2011, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii din domeniile controlate, identificarea beneficiarilor care utilizează munca copiilor şi a tinerilor fără respectarea prevederilor Legii nr.52/2011 şi determinarea beneficiarilor de a respecta obligaţia de a înfiinţa, completa registrul de evidenţă a zilierilor şi de a transmite un extras al acestuia la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, în temeiul legal.