Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a trasat principalele direcții de acțiune pentru perioada următoare în cadrul ședinței săptămânale de coordonare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Duminică, 11 mai 2025, a avut loc cea de-a 67-a ediție a Sâmbrei Oilor, cea mai mare sărbătoare câmpenească din Țara Oașului. 

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 11 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, astfel încât sătmărenii să se poată bucura într-un climat de siguranță, de această zi.

Duminică, 11 mai 2025, pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni are loc cea de-a LXVII - a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor”. 

Prefectul  Altfatter Tamás a convocat azi, 10 aprilie 2025, prima şedinţă a Comandamentului de organizare a celei de-a 67-a ediţii a „Sâmbrei Oilor”.

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 12 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, astfel încât sătmărenii să se poată bucura într-un climat de siguranță, de această zi. 

Ministrul Agriculturii Florin Barbu va fi prezent duminică la Sâmbra oilor. 

Pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni va avea loc duminică, 12 mai, cea de-a LXVI - a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor”. 

Prefectul Ioan Tibil a convocat azi, 18 aprilie 2024, prima şedinţă a Comandamentului de organizare a celei de-a 66-a ediţii a „Sâmbrei Oilor”.

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii