pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Atenție, șoferi! Restricții de trafic cu ocazia festivalului Sâmbra Oilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În contextul celebrării Sărbătorii Câmpenești Sâmbra Oilor, care se va desfășura, la data de 12 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vor fi la datorie, astfel încât sătmărenii să se poată bucura într-un climat de siguranță, de această zi. 

Astfel, dorim să informăm cetățenii despre faptul că, în intervalul orar 07:00-17:00, vor fi impuse restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj, respectiv cele de peste 3,5 tone. 
Mai exact, în intervalul orar menționat anterior, cei care intenționează să se deplaseze către județul Maramureș nu vor putea circula cu acest tip de vehicule pe DN 19, ci pe DN 1C, utilizând în acest sens ruta ocolitoare Iojib-Apa-Seini.
Polițiștii rutieri atrag atenția fiecărui participant la traficul rutier, fie că acesta are calitatea de conducător auto, biciclist sau pieton, asupra respectării tuturor prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, și să manifeste o atenție sporită întrucât fluxul de participanți la traficul rutier va fi unul ridicat. 
Pe această cale Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare urează tuturor cetățenilor sătmăreni să celebreze acest eveniment, fără incidente.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii