Actele de identitate care, potrivit legii, au expirat în perioada stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, își pierd valabilitatea în data de 07 iunie 2022.

Direcția de Evidență a Persoanelor anunță faptul că momentan nu se mai pot prelua cereri pentru efectuarea actelor de identitate în regim de urgență, ca urmare a defecțiunilor tehnice comunicate de Biroul Județean de Administrare a Biroului de Date Satu Mare. Vom reveni cu informații.

Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Evidență a Persoanelor demarează o nouă campanie pentru punerea în legaliate a persoanelor cu acte de identitate expirate, precum şi a minorilor cu vârsta peste 14 ani, care nu deţin acte de identitate, în localitățile arondate Serviciului de Evidență a Persoanelor Satu Mare.

Primăria Municipiului Satu Mare prin reprezentanții Serviciului de Evidență a Persoanelor a organizat azi o nouă acțiune pentru întocmirea actelor de identitate.
Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu Mare a organizat o acțiune de punere în legalitatea a persoanelor fără acte de identitate din cartierul Sătmărel.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii