pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Consiliul Județean Satu Mare a dat ordinul de începere a lucrărilor de întreținere a drumului județean DJ 193A, drum care se află în modernizare și ale cărui lucrări au fost sistate, ca urmare a intrării în insolvență a firmei executante.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un nou cod gallben de inundații valabil pentru mai multe județe, printre care și Satu Mare, valabil până în 8 iunie, ora 00:00.

CFR Infrastructură a anunțat oficial scoaterea la licitație a elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 de staţii de cale ferată, printre care și gara din Satu Mare.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35.300 de lei.

Un tânăr, de 17 de ani, care a sustras bani din vestiarul unei societăți comerciale din Carei, a fost identificat de poliţişti. Prejudiciul, în valoare de 1.510 lei, a fost recuperat aproape integral.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis un nou cod galben de inundații pentru majoritatea județelor din țară, printre care și Satu Mare.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis o nouă atenționare de cod galben de vreme severă valabilă pentru județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj - frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 20 ... 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

Trafic restricţionat pe teritoriul Ungariei, cu ocazia Rusaliilor.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au identificat în trafic pe raza localității Turț, un conducător auto, de 34 de ani, care se afla la volanul unui autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp o nouă atenționare de cod galben de vreme rea valabilă până la ora 22:00.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare precizează că 5313 sătmăreni și-au primit înapoi banii plătiți pentru taxa de mediu. Autoritățile spun că demersurile pentru restituirea sumelor vor continua.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a primit în data de 6 iunie 2019, vizita unei delegații din regiunea Łódź – Polonia, aflată într-o vizită de câteva zile în județul Satu Mare la invitația Grupului de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare.

Începând din luna iunie, CBA Nord Vest se alătură Asociației Castelul Erhard, asociație care se ocupă cu copii diagnosticați cu sindromul Asperger.

Un bărbat, de 27, din Blaja, a fost surprins de polițiști, în trafic, la data de 4 iunie, în timp ce a săvârșit infracțiuni la regimul rutier.

Peste 99 000 de fire de țigări, de proveniență ucraineană au fost ridicate în vederea confiscării de polițiști, ieri, 4 iunie.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis o atenționare de cod galben de inundații valabilă pentru mai multe județe, printre care și Satu Mare.

Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis o atenționare de cod galben valabilă pentru mai multe județe, printre care și Satu Mare.

ANM a transmis o nouă avertizare meteo de cod galben și cod portocaliu valabilă pentru mai multe județe, printre care și Satu Mare, în intervalul 05 iunie, ora 00,00 - 06 iunie, ora 00,00.

Primăria Municipiului Satu Mare derulează în această perioadă lucrări de reabilitare a străzii Bârgăului.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat la data de 3 iunie, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25 500 de lei.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii