pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Consilierii județeni au votat rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2018.

Pompierii negreșteni intervin în aceste momente la stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Negrești Oaș, pe strada Tudor Vladimirescu. 

Ultima achiziție intrată în dotarea ISU Someș Satu Mare îi va ajuta pe salvatorii sătmăreni să acționeze mai ușor la situațiile de urgență care presupun intervențiile la înălțime.

Două persoane au rămas încarcerate, în urma unui accident rutier produs în urmă cu câteva minute în sensul giratoriu de la Terebești.

Polițiștii au aplicat, în perioada 26 – 28 octombrie, peste 25 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și în jur de 200 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de peste 51.000 de lei.

În weekend, trei bărbați au fost surprinși de polițiști în trafic fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Lazuri, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Valea lui Mihai – Satu Mare, pe fondul neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o cruce din beton, situată în intersecția respectivă.

Spiritul civic al unui cetățean și profesionalismul pompierilor au contribuit la salvarea unui cal căzut de două zile într-o fosă septică.

Suspiciune de pesta porcină la două gospodării din Dindești, județul Satu Mare. Două animale bolnave au fost depistate în această săptămână în gospodăriile a doi localnici din Dindeşti, a declarat directorul executiv al DSVSA Satu Mare, Nicolae Dumuța.

Pompierii sătmăreni au intervenit în urma cu doar 20 de minute pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locomotivă.

Poliţiştii sătmăreni au ridicat în vederea confiscării peste 150 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 17.000 de lei.

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat aproximativ 8.300 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, care erau ascunse atât în rezervorul unei mașini, cât și în anexa unui imobil.

Tragedie într-o familie din Stâna, unde o fetiță în vârstă de numai cinci luni a fost găsită ieri după-amiază decedată în locuință.

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au amendat conducerea unui restaurant din Carei.

O conductă de alimentare cu apă s-a fisurat în noaptea zilei de joi spre vineri, în jurul orei 1.00, pe str. Henri Coandă din municipiul Satu Mare.

Un elev a fost implicat într-un accident de circulație în această dimineață, în jurul orei 7.15, pe Drumul Careiului, în apropiere de magazinul Lidl.

Ziua Armatei Române a fost marcată azi la Carei în prezența ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor.

La manifestările dedicate Zilei Armatei Române de la Carei a fost prezent azi ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor.

Acoperișul unui bloc situat în cartierul Micro 16 a fost luat pe sus de vânt.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii