pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Un jaf armat a avut loc în noaptea de joi spre vineri la o benzinărie de pe Drumul Careiului din Satu Mare.
Pe parcursul zilei de ieri, 4 ianuarie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru siguranța circulației pe drumurile publice din judeţ.
Aseară, în jurul orelor 21:30, echipajele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare au fost solicitate prin apelul de urgenţă 112 să se deplaseze în localitatea Odoreu unde o persoană de sex bărbătesc şi-a ameninţat familia că se va sinucide şi a plecat de acasă.
O familie din cartierul Râtu Mare s-a îmbolnăvit în aceste zile de trichineloză, în urma consumului de carne de porc neexaminată sanitar-veterinar și care au necesitat internarea în Spitalul de Boli Infecțioase Satu Mare pentru îngrijiri medicale.
După ce zilele trecute s-au ”înțepat” prin comunicatele de presă, ieri, primarul Kereskenyi Gabor și prefectul Darius Filip s-au întâlnit față în față.
Un copil, de 9 ani, din Stâna, a ajuns aseară, în stare gravă la spital, după ce o armă de vânătoare s-a descărcat, distrugându-i ambele picioare.
În această seară a avut loc o nouă întâlnire cu cetățenii din comuna Moftinu Mare. Inspectorul General al IGSU și președintele companiei canadiene, care deține în concesiune perimetrul pe care se află sonda Moftinu 1001, au prezentat comunității operațiunile desfășurate până în prezent, au explicat strategia care urmează să fie adoptată în vederea închiderii sondei și au readus asigurări privind siguranța cetățenilor.
După ce s-au ”înțepat” prin comunicatele de presă transmise ieri de instituțiile pe care le reprezintă, azi, primarul Kereskenyi Gabor și prefectul Darius Filip s-au întâlnit față în față.
380 de polițiști, peste 200 intervenții la evenimente, aproape 320 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se continuă trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.
După 17 zile de foc, eforturile pompierilor militari prind contur.
Referitor la comunicatul transmis presei în cursul zilei de azi, de către Primăria Municipiului Satu Mare, Instituţia Prefectului Judeţului Satu Mare a transmis, printr-un comunicat de presă,
Trei mașini, implicate într-un accident. Trei persoane au ajuns la spital.
Continuă războiul dintre conducerea Primăriei și Prefectura Satu Mare. Conducerea Primăriei Satu Mare, revoltată pe conducerea Instituției Prefectului Satu Mare pe motiv că ”Dorim să facem ordine, dar alții preferă haosul!”.
Pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Negreşti Oaş au intervenit în data de 31.12.2017, în jurul orei 00:40, pentru lichidarea unui incendiu produs în urma tamponării a două autoturisme pe drumul judeţean Viile Apei.
În data de 31.12.2017, la ora 12:45, I.S.U. ”SOMEŞ” Satu Mare a fost anunţat de producerea unui incendiu la acoperişul unei case din localitatea Aciua.
În data de 1 ianuarie, la câteva minute după miezul nopții, la UPU a ajuns un pacient care prezenta arsuri de gradul 2 la nivelul feței și la nivelul ochiului drept, arsuri provocate de explozia unei petarde.
Primul copil născut în anul 2018 la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare este un băiețel. El a venit pe lume în ziua de 1 ianuarie, în jurul orei 14.00, și a primit numele de Vasile.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii