pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În această dimineață, în jurul orelor 10.30, patrula Poliției Locale Tășnad a identificat pe strada Înfrățirii din Tășnad un bătrân cu dificultăți de mișcare și probleme de orientare. 

Miercuri, 5 aprilie, la ora 10:00, pe D.N.19E, în localitatea Fegernicu Nou (Bihor), a fost depistat în trafic un bărbat, din localitatea Santău, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 125 de km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu autoritățile maghiare, au reținut un grup format din 11 persoane din Bangladesh şi Pakistan, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos, cu scopul de a ajung în vestul Europei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în urmă cu puțin timp două atenţionări meteorologice.

Jandarmii sătmăreni vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul acţiunii de protest anunațată vineri, 7 aprilie, în localitatea Turulung.

În această noapte, în jurul orei 00:30, 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Carei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Petrești.

În această seară, în jurul orei 20:30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someș "al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Tur. 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare - Biroul de Ordine Publică au fost sesizați de către o femeie, de 34 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în dimineața aceleiași zile, în timp ce se afla la domiciliul său, ar fi fost amenințată cu acte de violență de către un bărbat, de 30 de ani. 

Reprezentanții fermierilor din județ au avut azi o întâlnire cu conducerea Prefecturii pe tema protestului anunțat în județul Satu Mare pentru vineri, 7 aprilie. 

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din țară un cetățean italian care s-a prezentat la volanul unui  autoturism, deși dreptul de a conduce i-a fost anulat de către autoritățile din Italia.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de  efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. 

Ieri dimineață, în jurul orelor 10.30, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, cu victimă, produs în localitatea Negrești-Oaș. 

Programul mijloacelor de transport în comun în perioada sărbătorilor pascale (07-17 aprilie 2023).

Pe parcursul anului 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare va desfăşura o campanie de verificare a implementării de către producători, importatori şi distribuitori, a prevederilor actelor normative cu privire la introducerea pe piaţă a produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii.

Polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, în localitatea Certeze.

La data de 1 aprilie, în jurul orelor 22.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Comunal 32, între localitățile Doba și Supuru de Jos, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 19 ani, din Bogdand, care se afla la volanul unui autoturism.

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii