pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În data de 21.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.484 de persoane, dintre care 8.601 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,2% faţă de ziua precedentă).

Astăzi, la ora 06:25, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în localitatea Lazuri. 

Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au fost sesizați de către un bărbat, de 52 de ani, din Moftin, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras o bicicletă lăsată nesupravegheată într-un rastel de biciclete situat în fața unui local.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări față de o femeie, de 44 de ani, din județul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

La sfârșitul acestei săptămâni, o patrulă de jandarmerie, din cadrul Detașamentului 3 Carei - Tășnad, aflată în serviciu  în zona localității Horia, a identificat un tractor cu remorcă  care transporta material lemnos.

Casa Județeană de Pensii Satu Mare anunță că, începand cu seria a doua de bilete de tratament, cu începere din 23 martie 2022, vor începe desfășurarea activității cinci prestatori de servicii de turism(hoteluri): Hotelul Traian - Caciulata; Hotelul Padiș - Felix; Hotelul Diana - Herculane; Vila Tanamera - Moneasa; Hotelul Sf. Maria - Techirghiol. 

În perioada 10-16 martie s-a desfăşurat Campania Naţională de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto.

În data de 20.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional prin punctele de frontieră au intrat în România 68.012 de persoane, dintre care 9.582 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,4% faţă de ziua precedentă).

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice anunță întreruperea alimentării cu energie electrică în municipiul Satu Mare.

În data de 19.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 68.161 de persoane, dintre care 10.699 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,3% faţă de ziua precedentă).

Aseară, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră spre interiorul țării, pe direcția localității Tarna Mare, patru cetățeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani, care au trecut frontiera din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări față de un bărbat, din Satu Mare privind săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri ”Cuza Vodă” din Galați a decedat astăzi pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați.

Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța  Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat în cursul săptămânii 97 acțiuni de control, în urma cărora au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei unor magazine alimentare din Beltiug și Vetiș. 

În data de 17 martie, în jurul orei 22:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare, județul Satu Mare, au depistat, la frontiera cu Ucraina, pe direcția localității Tarna Mare un grup de trei cetățeni ucraineni, având vârste cuprinse între 21 și 40 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde. 

Astăzi, în jurul orei 18:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale victimelor rezultate în urma producerii unui accident rutier, în municipiul Satu Mare, pe str. Argeșului, colț cu strada Teilor.

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș’’ al județului Satu  Mare, 2 ofițeri și 11 subofițeri au depus jurământul militar. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii