pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Astăzi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș’’ al județului Satu  Mare, 2 ofițeri și 11 subofițeri au depus jurământul militar. 

Polițiștii negreșteni efectuează cercetări față de doi bărbați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere de arbori fără drept.

Poliția Română a recepționat 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, achiziționate în cadrul proiectului ”Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Autospecialele vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri, în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.

Compania Brick România va inaugura vineri, 18 martie, magazinul din Satu Mare. Acesta reprezintă primul punct de operare al retailerului dobrogean în zona de vest a țării și a necesitat o investiție ce se ridică la 4 milioane de euro.

În data de 17 martie 2022, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare – Serviciul de Ordine Publică a efectuat 21 de percheziții domiciliare la sediul Ocolului Silvic Asociația Salcâmul Ciumești şi ale unor angajaţi ai acesteia, în Municipiul Carei şi alte localităţi învecinate.

Începând de azi și până la sfârșitul săptămânii, o parte dintre jandarmii sătmăreni vor călca pragul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Satu Mare pentru a dona sânge.

Miercuri, 16 martie 2022, salariații Instituției Prefectului județul Satu Mare poartă banderole albe pe braț, deoarece au intrat în grevă japoneză.

Astăzi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției Poliție Beltiug au organizat o acțiune pe raza localității Socond, într-un dosar penal vizând comiterea infracțiunii de furt.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat astăzi că în România ”asistăm la un adevărat carnagiu pe şosele”.

Înscrierile în Programul Rabla Clasic – persoane juridice vor fi reluate miercuri, la ora 10.00, cu sumele rămase disponibile după corectarea erorii generate de introducerea de către un solicitant a unor informaţii eronate în câmpurile din aplicaţie, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu.

În data de 15.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.405 de persoane, dintre care 15.212 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 10,5% faţă de ziua precedentă).

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează verificări față de un bărbat, de 49 ani, din Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

La data de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat, de 47 de ani, din Lazuri, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locul de muncă, s-ar fi accidentat la nivelul capului, lovindu-se de robinetul unei țevi.

Astăzi, la ora 11:28, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie), pe strada Petru Rareș din Carei. 

Primăria Municipiului Satu Mare aduce la cunoștință publică că începând de ieri se derulează procesul de autorecenzare în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat măsurile luate de Guvern în criza energetică din România, măsuri care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii