Cei doi au arătat că PNL are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament, însă majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de violență comise de infractorii eliberați înainte de termen în baza Recursului Compensatoriu.
”În urma tragediei de la Caracal, a ieșit la iveală gradul de incompetență pe care PSD l-a adus în instituțiile menite să apere siguranța cetățeanului, prin politizare si nepotisme. De asemenea, prin măsurile luate, PSD a generat o criză de personal în sistemul de ordine publică”, au arătat aceștia.
Romeo Nicoară a prezentat pachetul de legi propuse de PNL cu privire la siguranța cetățenilor.
Printre proiectele de legi depuse de PNL pentru siguranța cetățeanului se numără:
↗ Abrogarea Recursului Compensatoriu, adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți – proiect de lege depus de #PNL în ianuarie 2019, blocat de PSD la Camera Deputaților.
↗ Implementarea Sistemului „Alertă copil dispărut", care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii – proiect de lege depus de PNL în august 2019, refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență.
↗ Înăsprirea pedepselor – închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor – proiect de lege depus de PNL în august 2019, blocat de PSD la Senat.
↗ Implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență – proiect de lege PNL depus în 2015, blocat de PSD la Camera Deputaților.
Abrogarea recursului compensatoriu și revizuirea Constituției, tergiversate de PSD.
Propunerile legislative privind recursul compensatoriu și revizuirea Constituției aflate la comisia juridică trebuie adoptate de urgență pentru că fiecare zi cu recurs compensatoriu înseamnă câteva zeci de infractori periculoși lăsați liberi pe stradă și pentru că sunt aproape 4 luni de la covârșitorul DA spus de români la referendum. Voința exprimată atunci trebuie transpusă în lege, prin revizuirea Constituției!
Pentru PNL, acestea sunt proiecte prioritare.
- Propunerea legislativă a PNL pentru abrogarea recursului compensatoriu a fost depusă în ianuarie 2019.
- Propunerea pentru revizuirea Constituției a fost depusă în iulie 2019.
- PSD acționează în spiritul acelorași tare care au animat partidul în toate timpurile: nu contează ce vrea societatea, contează doar ce le folosește lor.
- Prima ședință după boicotarea, săptămâni la rând, a lucrărilor comisiei de către reprezentanții PSD, prin neprezentare, a avut un scop clar: să mai amâne puțin dezbaterea celor două proiecte, pentru că niciuna dintre acele prevederi nu le servesc interesele.
PNL va cere dezbaterea în plen, fără raport, a proiectului privind abrogarea recursului compensatoriu.
Acest proiect s-a aflat pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare de la începutul acestei luni. Nu a intrat în dezbatere pentru că aceeași comisie juridică a amânat raportul.
Vrem ca legea să fie dezbătută în plen și adoptată, este inadmisibil ca, din cauza iresponsabilității parlamentarilor PSD din comisie, legea să producă în continuare efecte, în fiecare zi!
Proiecte PNL pentru care am cerut dezbaterea în regim de urgență:
Alertă copil 2. înăsprirea pedepselor pentru omor 3. brățările electronice.
- PNL a depus o inițiativă legislativă de implementare a unui sistem Alertă Copil care reglementează difuzarea către public a informațiilor privind disparițiile de copii, dar și colectarea și cercetarea informațiilor primite de la cetățeni, în astfel de cazuri.
Sistemul Alertă copil propus de PNL implică cetățenii și mass media în eforturile de căutare. Informațiile despre copiii dispăruți vor fi difuzate prin sms pe o arie de căutare și pe canalele de informare în masă, gratuit, cu o anumită recurență.
Printr-o modificare la Codul Penal, PNL propune închisoare pe viață pentru infracțiunea de omor, atunci când:
- Este cu premeditare;
- Urmărește un interes material;
- Are loc asupra unei femei gravide;
- Are loc prin cruzimi;
- Are drept victime două sau mai multe persoane;
- Pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni;
- Autorul a comis anterior o altă infracțiune de omor sau tentativă;
- Este comisă pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse.
Proiectul initiat de PNL, prin care se propune supravegherea cu bratara electronica, echivalarea zilelor de munca in folosul comunitatii si executarea pedepsei in weekend ca masuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit de Senat.
Masurile propuse de initiatori sunt executarea pedepsei la domiciliu prin supraveghere cu bratara electronica, executarea in echivalent zile de munca in folosul comunitatii, executarea pedepsei in zilele de sambata si duminica, executarea pedepsei in regim mixt in zile de munca in folosul comunitatii combinat cu zile de detentie sambata si duminica.
Potrivit actului normativ, masura executarii la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu bratara electronica se poate aplica doar pentru pedepsele de pana la trei ani inchisoare si nu poate inlocui masura privativa de libertate pentru recidivisti si cei condamnati pentru infractiuni cu violenta sau profitand de starea de neputinta fizica sau psihica a victimei, infractiuni de coruptie.
Faptul că MAI nu are ministru în funcție, în acest moment, este imputabil 100% Vioricăi Dăncilă.
Premierul avea obligația constituțională ca, după schimbarea configurației politice a Guvernului, să se prezinte în fața Parlamentului pentru votul de validare.
Curtea Constituțională, în decizia de săptămâna trecută, a reconfirmat acest lucru.
Fifor a fost ministru interimar al Internelor, desemnat de Iohannis, însă interimatul lui a expirat tocmai pentru că Dăncilă nu s-a conformat Constituției, evitând votul în Parlament.
Modul în care PSD a gestionat MAI a făcut ca instituțiile să fie practic paralizate în fața unei crize precum cea de la Caracal si practic ca ele sa fie întoarse împotriva victimelor în timp ce infractorii periculoși ies din pușcării.
Cu ultimele forțe, PSD ține cu dinții de obiectivele stabilite de Liviu Dragnea: politica pro-infractori, înșurubarea corupților strâns în funcții, consolidarea unui stat care lucrează împotriva cetățenilor lui.
Tergiversarea acestor proiecte e simptomatică pentru PSD: nu iau în seamă nici voința cetățenilor, nici necesitățile reale ale societății
Recursul compensatoriu a întors în stradă 20.000 infractori periculoși în mai puțin de doi ani. Rata reală de recidivă ridicată din România, precum și evenimentele din ultima vreme cu victime minori cer măsuri legislative urgente.