Deputatul PNL Adrian Cozma s-a deplasat în această seară în Vama Petea şi a cerut şefului Poliţiei de Frontieră din România să ia măsuri de urgenţă pentru ca românii să nu mai stea câte patru ore pentru a intra în ţară. Acesta cere măsuri urgente, respectiv deschiderea a cel puţin încă trei artere pe sensul de intrare în țară.
“Am cerut Poliţiei de Frontieră să ia măsuri de urgență. Pe sensul de intrare sunt deschise toate arterele, dar pe sensul de ieșire din țară sunt trei artere închise şi am solicitat să se aducă poliţişti de frontieră de la Halmeu şi să se deschidă acestea artere iar oamenii să poată intra pe aici. Bineînțeles, este nevoie și de acceptul părții maghiare şi de organizare”, a declarat Adrian Cozma.