Peședintele TNL Bianca Murgu susține că ”Lipsa de viziune, indolența față de modul de cheltuire a banului public, nepriceperea, complicitatea, minciuna, reaua credință, sunt cauzele principale care au dus la închiderea Ștrandului din Satu Mare și la imposibilitatea redeschiderii acestuia, pe o perioadă nedeterminată”.
”Lipsa de viziune, indolența față de modul de cheltuire a banului public, nepriceperea, complicitatea, minciuna, reaua credință, sunt cauzele principale care au dus la închiderea Ștrandului din Satu Mare și la imposibilitatea redeschiderii acestuia, pe o perioadă nedeterminată.
Primăria Satu Mare, în cursul lunii mai 2022, după ce a stat în pasivitate ani de zile față de neexecutarea contractului de concesiune a obiectivului investitional „Lucrari publice privind Modernizarea si Refunctionalizarea Zonei de Agrement Somes” (vă sună cunoscut termenul de contract de concesiune?) s-a gândit să inițieze o ordonanță președințială, cu nr. 758/83/2022 pentru redobândirea dreptului de administrare a Ștrandului Satu Mare, argumentând această solicitare, prin urgența prevenirii unei pagube la adresa bunului public, una dintre condițiile esențiale ale admisibilității unei astfel de acțiuni. Până aici buna credință poate fi prezumată însă ea este răsturnată de trei argumente:
1. Primăria, reprezentată de actualul edil alături de un grup de consilieri locali, unii prezenți și astăzi în consiliul local, cunoșteau și concluzionau din anul 2016 că societatea concesionară nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale dar nu au făcut nimic. Mai mult, prin tergiversări repetate a clarificării situației, probabil făcută în scop electoral și nu numai, au contribuit la agravarea situației juridice și economice a concesionarului, la acumularea de cheltuieli procesuale, despăgubiri și alte daune, unele chiar în sarcina primăriei.
2. Primăria Satu Mare, prin tergiversarea cu anii a asumării unei decizii legale, în condițiile în care era de notorietate faptul că societatea concesionară era urmărită de creditori, a menținut, de o manieră delictuală Ștrandul Satu Mare, în patrimoniul acestuia, deși alte active imobiliare erau înstrăinate (vă spune ceva Hotelul Dacia?) Acum ne aflăm în situația în care cetățenii sătmarului vor plăti creditorilor, datoriile societății Beny Alex. Dormiți liniștiți!
3. Primăria Satu Mare, după ce în august 2021, de o manieră triumfalistă, rezilia contractul de concesiune al Ștrandului Satu Mare, fără a-și seta minimele măsuri viitoare de conservare a bunului, așa cum recomanda consilierul Nits Janos în 2016, pierdea în ianuarie 2022, prin trudă și dibăcie juridică, dreptul de exploatare a puțurilor de apă termală în favoarea fostului concesionar iar în prezent în favoarea creditorilor.
Cele trei argumente prezentate, la care se mai pot adăuga multe altele, răstoarnă orice bună credință a acestei administrații.
În aceste circumstanțe, îi asigur pe cetățeni că voi face tot posuibilul ca nu ei să fie cei care plătesc costurile aventurii juridice a acestei administrații”.