Acesta a subliniat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că un prim ajutor decis de Comisia Europeană, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, a fost considerat, pe bună dreptate, ca fiind unul care nu acoperă pierderile fermierilor din România. Drept urmare, președintele Klaus Iohannis a ridicat problema în discuțiile directe cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În urma acestei intervenții, președintele CE și-a arătat deschiderea de a analiza un sprijin suplimentar pentru fermierii români.”
”În prezent, Comisia Europeană are în analiză al doilea sprijin pentru fermierii afectați de tranzitul cerealelor ucrainene. Vorbim atât de fermierii din România, cât și de state precum Polonia, Bulgaria, afectate și ele de tranzitul cerealelor ucrainene”, a mai spus acesta.
”Noul sprijin pentru fermieri este consecința presiunii venite din partea șefilor de stat și de guverne, care au insistat pe necesitatea ca ajutorul din partea UE să fie unul mai consistent având în vedere pierderile generate pe piața cerealelor din statele Europei de Est”, a declarat Cozma.
Cozma a mai spus că premierul Nicolae Ciucă alături de omologii săi din alte patru state situate geografic în proximitatea Ucrainei a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru rezolvarea rapidă a situației. Astfel, premierii României, Bulgariei, Ungariei, Slovaciei și Poloniei au semnat o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care solicită măsuri pentru susținerea fermierilor din aceste țări.
Cozma a enumerat o parte dintre măsurile solicitate: ”suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații, dar și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu; sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din statele noastre, dar și pentru operatorii din piață care au nevoie de vehicule suplimentare. Printr-o rețea de transport bine pusă la punct, produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către țările importatoare din alte regiuni ale lumii; Urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni și crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate; Comisia Europeană să ia în calcul reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire.”