pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Sute de copii de la școala Blaga învață în săli de clasă improvizate într-un bloc din MIcro 17. Cozma: ”Este imperativ ca autoritățile locale să prioritizeze investițiile în infrastructura educațională”

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un număr de 350 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga” din municipiul Satu Mare învață  în săli de clasă improvizate în apartamentele dintr-un bloc din Cartierul Micro 17. 

Deputatul PNL Adrian Cozma susține că este imperativ ca autoritățile locale să prioritizeze investițiile în infrastructura educațională, în speță Primăriei Satu Mare, care dispune de resurse financiare.

”Primăria municipiului Satu Mare dispune de resurse financiare și, în plus, are acces la fonduri europene destinate dezvoltării comunității locale. Este imperativ ca autoritățile locale să prioritizeze investițiile în infrastructura educațională și să aloce resursele necesare pentru a asigura spații adecvate de învățare pentru toți elevii” susține deputatul.

”Copiii noștri merită o educație de calitate, iar aceasta implică un mediu propice, sigur și stimulant. Primăria trebuie să identifice soluții pe termen scurt și lung, care să ofere elevilor din Satu Mare șanse egale și acces la o educație adecvată.

Este esențial ca comunitatea să se implice și să facă presiuni asupra autorităților locale pentru a remedia această situație inacceptabilă. Copiii noștri reprezintă viitorul și investiția în educația lor este esențială pentru dezvoltarea și prosperitatea orașului nostru.

Este momentul ca Primăria să demonstreze angajamentul său față de educație și să ia măsuri concrete pentru a oferi copiilor din Satu Mare condiții bune de învățare. Comunitatea are dreptul să ceară responsabilitate și transparență în utilizarea resurselor pentru a asigura o educație de calitate pentru toți copiii orașului”, este declarația deputatului Cozma.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii