În această perioadă se organizează selecția directorilor și directorilor adjuncți vorbitori de limba maghiară care ar urma să ocupe aceste posturi pe o perioadă determinată de un an de zile în diferite instituții de învățământ din județul Satu Mare în care funcționează clase cu predare în limba maghiară.
Persoanele care doresc să ocupe acele posturi au la dispoziție toată săptămâna aceasta, până vineri, să-și depună dosarele la Inspectoratul Școlar Județean, dosare care conțin diferite documente ce trebuie să treacă prin filtrul Inspectoratului, astfel încât să se clarifice dacă persoanele respective au calificările profesionale sau legale necesare pentru a ocupa acele posturi. Ulterior, Inspectoratul Școlar ar urma să consulte organizația reprezentativă a minorității naționale în legătură cu acceptul pentru nominalizarea persoanelor respective.
Acesta susține că, conducerea UDMR Satu Mare nu a mai așteptat sfârșitul acestei săptămâni, ci a trimis încă din prima zi a săptămânii la Inspectoratul Școlar o listă cu 20 de persoane pentru care ”își dă acordul” să ocupe prin detașare funcțiile de directori, respectiv directori adjuncți la diferite instituții de învățământ preuniversitar din Satu Mare.
”Aceasta este o veritabilă acțiune de intimidare a etnicilor maghiari care nu fac parte din UDMR și care nu vor să se alinieze la obiectivele de gașcă. Întrebarea este: etnicii maghiari care vor îndrăzni să-și depună dosarele vor fi pedepsiți, se va recurge și la acțiuni extreme asupra celor care au altă orientare politică? Minoritatea maghiară trebuie să se ridice spre modernitate politică, să depășească acest Ev Mediu al libertății pe care-l trăiește în epoca Orban”, a declarat deputatul Adrian Cozma.