pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Romeo Nicoară: ”PNL a câștigat susținerea sătmărenilor și revine în conducerea județului după patru ani de impostură PSD”

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
PNL a obținut, prin votul oamenilor, la alegerile locale, 7 consilieri județeni, 17 primari și peste 160 de consilieri locali.
Pe baza acestui scor, PNL a mai obținut, în urma negocierilor, 2 vicepreședinți ai Consiliului Județean și 2 viceprimari ai municipiului Satu Mare. PNL este astfel în prim planul politicii sătmărene. Pe partea dreaptă a spectrului politic Partidul Național Liberal s-a consolidat drept principala forță politică din Satu Mare.
Echipa de aleși locali ai Partidului Național Liberal este una bună, mulți dintre ei fiind la prima lor misiune de acest gen, alături de câțiva membri cu experiență în administrația publică. Suntem convinși că PNL va răspunde cererilor sătmărenilor pentru dezvoltare și schimbare, fortificându-și astfel poziția pe plan politic în Satu Mare.
Avem obiective de dezvoltare pe care le vom urmări în majoritatea politică ”pragmatică” realizată împreună cu UDMR, partener pe care îl apreciem foarte mult. Județul Satu Mare are nevoie de o așezare pe baze sănătoase. Trebuie înlăturate pagubele și haosul lăsate în urmă de PSD și aliații săi.
Partidul Național Liberal este principala forță politică a dreptei după alegerile locale și am reușit prin majoritatea creată să oprim PSD să mai sece bugetele locale.
Transmitem un mesaj de gratitudine și mulțumire la adresa alegătorilor, membrilor, colegilor din conducere, primarilor noștri și voluntarilor Partidului Național Liberal în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale recent încheiate. Vă suntem la dispoziție!

Co-președinte PNL Satu Mare
deputat Romeo Nicoară

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii