Prioritate absolută pentru ambulanțe, proiect de lege inițiat de deputatul PNL Adrian Cozma

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prioritate absolută pentru ambulanțe, un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Adrian Cozma. 

Este vorba despre nivelul secundar de prioritate pe care îl au în prezent mașinile de ambulanță în trafic, atunci când se deplasează la o intervenție. 
În prezent, prioritate de nivel ridicat au doar mașinile Poliției și ale Pompierilor, acesta fiind semnalizat prin lumina roșie din girofar, în timp ce ambulanțele au avertizări luminoase de culoare albastră.
Deputatul Adrian Cozma a aflat despre această problemă în cursul întâlnirii pe care a avut-o la sfârșitul verii cu ambulanțierii sătmăreni, la solicitarea acestora. Atunci le-a promis că va iniția un proiect de lege prin care ambulanțele să fie trecute la aceeași categorie de prioritate ca mașinile Poliției sau Pompierilor, iar semnul cel mai vizibil al acestui nivel de prioritate este culoarea roșie a luminii din girofar.
Proiectul propus de Cozma este semnat de aproape 50 de colegi parlamentari, majoritatea liberali, dar și de celălalt deputat sătmărean, Radu Cristescu de la PSD.
Am inițiat un proiect de lege care să permită intervenția mai rapidă în activitățile specifice ale salvatorilor noștri. Fiecare viață e importantă și fiecare intervenție poate fi decisivă pentru a salva o persoană” – a declarat Adrian Cozma.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii