Primarul liberal Zenoviu Bontea a fost reînvestit pentru a continua planul de dezvoltare a comunei Pǎuleşti.
„De când este primar, toată lumea vrea să se mute aici și să-și dezvolte afacerile, deoarece a reușit într-un timp foarte scurt să creeze condițiile propice de trai, iar oamenii se simt fericiți și împliniți!
Prioritatea în toate mandatele sale de până acum a fost accesarea tuturor fondurilor europene sau guvernamentale disponibile. Printre proiectele care au beneficiat de asemenea finanțări, a se vedea asfaltarea străzilor, extinderea sistemului de canalizare, extinderea rețelei de alimentare cu gaz metan, căminele din Păulești și Amați, grădinița din Petin, grădinița din Ambud, sala de sport din Amați, ori căminul din Rușeni, modernizarea dispensarului din Păulești, pista de biciclete pe digul Someșului etc.
De asemenea, a reabilitat și dotat cu echipamente moderne toate școlile, grădinițele din fiecare sat al comunei, astfel încât toți copiii, indiferent în ce comunități s-au născut, au acces egal la învățământ în cele mai bune condiții posibile. Mai mult, au accesat și programul „O masă sănătoasă” și toți copiii beneficiază gratuit de o masă caldă în fiecare zi la școală, ceea ce este o măsură care contribuie la reducerea abandonului școlar.
Una dintre cele mai mari realizǎri este adoptarea planului urbanistic general, după foarte multe impedimente. Oare în Municipiul Satu Mare de ce acest lucru nu este posibil?
În final, dorim să-i urăm mult succes domnului primar și echipei sale în activitatea din următorii 4 ani și avem convingerea că Pǎuleștiul va rămâne un model de comunitate modernă în orice țară europeană, cu o infrastructură in plină dezvoltare și facilități specifice unui stil de viață de tip urban”, este mesajul conducerii PNL Satu Mare.