Președintele PSD și candidat la Camera Deputaților Mircea Govor, alături de Aurelia Fedorca, secretarul executiv PSD Satu Mare și persoana care deschide lista de candidați ai PSD Satu Mare pentru Senat și Adrian Micle, președintele organizației municipale PSD Satu Mare și candidatul de pe locul 2 la Camera Deputaților și-a exprimat un angajament ferm față de fiecare cetățean din Satu Mare: „Este o onoare să reprezint județul Satu Mare și, mai mult decât atât, să lupt pentru interesele dumneavoastră în Parlament.”
„Suntem aici, împreună, pentru a lansa o campanie electorală care nu este doar o competiție politică, ci o asumare pentru un județ prosper și o Românie puternică, stabilă, în care toți cetățenii se pot bucura de un trai demn și de oportunități reale”, a declarat Mircea Govor.
„Programul Partidului Social Democrat de guvernare are o viziune ambițioasă pentru dezvoltarea României, cu piloni esențiali precum reindustrializarea, stabilitatea fiscală, solidaritatea socială și accesul sporit la servicii de sănătate și educație. PSD își asumă un plan de investiții de 120 miliarde de euro în infrastructură și un program robust de atragere a fondurilor europene. Prioritizăm creșterea puterii de cumpărare a românilor, îmbunătățirea serviciilor de sănătate și educație și susținerea IMM-urilor într-un mediu de afaceri stabil și predictibil”, a mai spus Mircea Govor.
„Candidatura mea pentru funcția de deputat este o responsabilitate pe care o îmbrățișez cu seriozitate, având o înțelegere profundă a nevoilor și provocărilor comunității noastre. Prezența mea în Parlament reprezintă o garanție față de sătmăreni și față de Partidul Social Democrat, pe care îl reprezint cu mândrie.
În calitate de viitor deputat în Parlamentul României, voi susține legi care să promoveze investițiile strategice în infrastructura regională, în sănătate și educație, având ca scop reducerea inegalităților dintre regiuni și oferirea unor oportunități reale pentru dezvoltare economică.
Vă asigur de angajamentul meu de a respecta toate promisiunile asumate față de sătmăreni. Astăzi ne aflăm la începutul unui drum de dezvoltare ambițios pentru județul Satu Mare. Alături de întreaga echipă, am conturat o strategie care să răspundă nevoilor locale și să transforme județul nostru într-un pol al dezvoltării economice, turistice, educaționale și sportive.
Sănătatea sătmărenilor este prioritatea noastră. De aceea, ne angajăm să facem toate demersurile legale pentru construirea uni nou spital de urgență în Satu Mare, care va asigura acces rapid și eficient la servicii medicale de urgență de calitate. Modernizarea și dotarea spitalelor din Tășnad și Negrești-Oaș vor completa această rețea de sănătate, asigurând condiții moderne pentru pacienți și personalul medical, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să plece din județ pentru îngrijiri medicale de bază sau tratamente specializate.
Pentru o dezvoltare durabilă, județul nostru trebuie să fie conectat cu rețelele de transport naționale și europene. Vom face toate demersurile legale pentru proiecte care vor lega Satu Mare de infrastructura de autostrăzi și drumuri expres, astfel încât județul nostru să devină accesibil pentru investitori, turiști și locuitori deopotrivă. Conectarea eficientă la infrastructura rutieră va aduce cu sine beneficii economice imense, facilitând dezvoltarea afacerilor locale și creând noi oportunități pentru cetățeni.
Ne dorim locuri de muncă bine plătite pentru sătmăreni. Fiecare om merită un loc de muncă sigur și bine plătit, aici, acasă. Pentru a asigura acest lucru, ne angajăm să atragem mari investitori în județul Satu Mare și să susținem dezvoltarea companiilor locale existente. Vom oferi sprijin pentru extinderea afacerilor și crearea de noi locuri de muncă, astfel încât economia locală să prospere, iar tinerii să își poată construi cariere de succes aici, fără a fi nevoiți să plece în alte orașe sau în afara țării. Planul de guvernare național PSD o să ne ajute în acest sens prin creșterea salariul minim brut va ajunge la 1.300 de euro pe lună, până în 2029 și a pensiei medii la 810 euro, iar pensia minimă va crește la 415 euro.
Județul Satu Mare are un potențial turistic extraordinar, și vom face toate eforturile pentru a-l pune în valoare. Vom face demersurile legale pentru a redeschide Ștrandul Municipal Satu Mare, care va deveni din nou o destinație de relaxare și distracție pentru locuitori și turiști.
Dezvoltarea Stațiunii Turistice Tășnad și a zonei turistice Luna Șeș va atrage turiști de pretutindeni, iar promovarea turismului cultural și religios va aduce în prim-plan tradițiile și valorile județului nostru.
O comunitate puternică este construită de tineri bine educați și motivați. Vom sprijini dezvoltarea academică a județului prin programe universitare adaptate nevoilor locale, care să formeze specialiști și lideri pentru diverse domenii. Tinerii noștri vor avea astfel șansa de a-și construi un viitor aici, în județ, beneficiind de o educație de calitate, conectată la realitățile pieței muncii.
Sportul este esențial pentru sănătatea și coeziunea comunității noastre. De aceea, ne propunem să facem toate eforturile și demersurile legale pentru obținerea de fonduri pentru construirea uni Complex Sportiv cu Sală Polivalentă la standarde moderne, care să găzduiască atât competiții sportive, cât și activități culturale.
Acest complex va fi un spațiu deschis tuturor sătmărenilor, o locație dedicată performanței și comunității, care va contribui la promovarea unui stil de viață activ și sănătos, un spațiu care să găzduiască competiții, evenimente culturale și expoziții, devenind un punct de atracție și un motor pentru dezvoltarea județului”, este declarația făcută de președintele PSD Satu Mare.
Mircea Govor susține că „astăzi lansăm nu doar o campanie electorală, ci și un angajament față de fiecare sătmărean. Vom aduce progresul în fiecare casă, în fiecare comunitate, în fiecare oraș și sat. Împreună, putem construi un județ și o Românie de care să fim cu toții mândri!”.
„Alegerile din 1 decembrie sunt un moment important în istoria țării noastre. Este momentul în care putem alege o Românie modernă, puternică și respectată pe plan internațional. Vă invit să fiți alături de noi pe acest drum. PSD este partidul care a demonstrat mereu că este aproape de oameni, că știe să ducă la îndeplinire promisiunile făcute și că poate să ofere stabilitate”, a mai spus Govor care face un apel la decență și la o campanie electorală bazată pe proiecte concrete, menite să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a județului Satu Mare.
Nu în ultimul rând, a dorit să clarifice informațiile eronate vehiculate în spațiul public despre o presupusă alianță între PSD și AUR:
„În realitate, adevăratul BINOM este alianța PNL-AUR de la Satu Mare, care are doi mentori, Adrian Cozma împreună cu George Simion, care au pus bazele alianței de la alegerile locale și continuă și azi. În prezent, consilierii județeni ai acestor două partide aflate în alianță votează împotriva proiectelor care vizează dezvoltarea județului, demonstrând lipsă de coerență și responsabilitate față de interesele comunității noastre. PSD rămâne fidel valorilor sale și este singurul partid care promovează o agendă consistentă și transparentă, axată pe dezvoltare, colaborare și prosperitate locală. Îndemn fiecare candidat să contribuie la o campanie civilizată, onestă, bazată pe soluții, care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor”, a mai spus Mircea Govor.
Cei trei candidați la alegerile parlamentare îi așteaptă pe sătmăreni pe data de 1 Decembrie să voteze echipa PSD la Camera Deputaților și la Senat pentru binele și dezvoltarea județului Satu Mare.
„Vă mulțumesc și vă aștept alături de noi, pe 1 decembrie, pentru a alege dezvoltarea și Calea Sigură pentru România! Împreună, punem Satu Mare pe primul loc!
Dragi sătmăreni, avem planuri ambițioase, sunt convins că alături de colegii mei și cu sprijinul dumneavoastră, vă așteptăm pe data de 1 Decembrie să ne fiți alături și să votați echipa PSD la Camera Deputaților și la Senat pentru binele și dezvoltarea județului Satu Mare!”.
Comandat de Partidul Social Democrat - P.S.D. Organizatia Satu Mare
Executat de Smart Things SRL
Cod mandatar financiar coordonator: 11240017