pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

PNL: Start de campanie cu Cioloș la Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Astăzi, la prânz, candidații PNL și echipa acestora au lansat oficial campania electorală, lipind personal afișe în locurile special amenajate din centrul municipiului Satu Mare.
Mesajele PNL pentru campanie sunt: Dacian Cioloș, România100 și România, Înainte! De astăzi, candidații și partidele politice intră în linie dreapă pentru alegerile parlamentare, fiind obligați să respecta legislația electorală specifică.

Romeo Nicoară, candidat PNL pentru Camera Deputaților de pe locul 1 și deputat în funcție, a declarat că PNL va face o campanie cu un program discutat și agreat cu premierul Cioloș: “Suntem în echipă în primul rând cu un om extraordinar. Dacian Cioloș este un om plin de bun simț cu care oricine se simte în largul său să discute orice problemă. Peste toate este un om competent, familiarizat cu temele europene dar și cu agenda românilor. Pe 11 decembrie există o singură variantă de premier reală, cinstită – dl Cioloș – și un singur partid care s-a schimbat din temelii: PNL. Credem că România e a tuturor și trebuie să meargă Înainte”.

Adrian Albu, viceprimarul municipiului Satu Mare și candidat la Senat de pe locul 1 pentru PNL, a spus că: “Ne preocupă să facem o campanie despre români și despre noi toți. În centru e economia. Fără ea nu putem mișca nimic – nici proiecte de dezvoltare locală, nici educație, nici sănătate. Vreau o economie puternică și un stat partener cu mediul de afaceri. Am încredere că premierul Cioloș are cultura și pregătirea să preia acest program”.

Emilia Enătescu, avocat și locul 2 la Camera Deputaților, a arătat că diferența ofertei PNL față de PSD este uriașă pentru că “nu poți merge la drum cu cineva care îți fură din buzunar tot drumul, cu un condamnat penal, pentru ca apoi acesta să îți promită că te cinstește, după ce te-a lăsat făsă nimic – fără sistem de sănătate, fără educație, fără bani de drumuri. România poate fi construită doar cu oameni de calitate și fără populism. Populismul este modalitatea prin care unii politicieni fură aspirațiile oamenilor pentru a obține putere pentru sine și gașca lor”.

Comandat de PNL, CMF 11160004
Produs de Smart Things

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii