Întors de la București, Dan Băbuț ”poza” într-un președinte hotărât să apeleze la sponsori, pentru rotunjirea veniturilor necesare. În cadrul conferinței de presă organizată imediat după revenirea de la București, Băbuț a promis că lucrează la strategia pe următorii patru ani ai clubului Olimpia și, peste o lună, când o va finaliza, o va face publică. Strategia, însă, lipsește cu desăvârșire.
- ”Voi pregăti o strategie pentru următorii patru ani”, a declarat președintele Olimpiei, care a recunoscut că ”Olimpia este un club organizat, în principiu 80% dintre problemele care s-au discutat acolo le-am făcut și noi, singura diferență a fost că noi ne-am organizat și strategia întotdeauna ne-am făcut-o pe un singur an. Va trebui să ne facem o strategie pe minimum trei ani, de preferință pe patru ani, am primit și câteva exemple, chiar și al Federației Române, strategia FRF. Au o strategie destul de bine pusă la punct, la fel trebuie să facem și noi și oricum am ajuns la un punct al clubului în care am făcut toți pașii care trebuia să-i facem până acum: am promovat în Liga a IV-a, a III-a, din a III-a în a II-a, ne-am menținut acolo unde am dorit să ne mențimen, în liga a II-a, urmează ca de acum încolo să ne aducem și noi venituri la club”, a spus Băbuț.
- ”Nu ne mai putem baza doar pe veniturile care le avem de la Consiliul local, Consiliul Județean, dacă în continuare ne vom baza doar pe aceste venituri, cu siguranță nu vom mai putea promova, nu vom mai putea face performanță, adică clubul de doi ani stagnează, suntem în același loc de unde am început, adică Liga a II-a. Eu, ca și conducere, îmi asum acest lucru, îmi doresc mai mult de la acest club, va trebui să lucrăm pe partea de marketing, va trebui să aducem cât mai mulți sponsori, cât mai mulți fani la stadion, să începem să facem venituri și din alte resurse, nu doar din veniturile consiliilor”, a mai spus Băbuț.