Aceasta a fost însoţită de consilierul specialist Rodica Bârlanescu.
La întâlnire au participat: copreşedinte PNL Romeo Nicoară, consilier judetean Virgil Enătescu, consilier municipal Adrian Albu, copreşedinţii organizaţiei municipale a PNL Satu Mare Ileana Blidar şi Romeo Pop, responsabil departament comunicare Ciprian Costea şi d-nii Marius Popdan, Ioan Pal, membrii ai Biroului Politic.
În cadrul discuţiilor participanţii au abordat subiecte de actualitate privind viaţa politică şi economică a judeţului Satu Mare, fiind aprofundate subiecte precum: democraţie şi administraţie locală, implicarea civică a cetăţenilor, aspecte ale vieţii economice locale, relaţii interetnice precum şi alte aspecte ale vieţii sociale sătmarene.
Debra Hevia a subliniat importanţa implicării civice a cetăţenilor în viaţa comunităţii, în vederea susţinerii consolidării democratice locale.