Noua legislație adoptată de Guvern are scopul de a eficientiza procesul de distribuire a pachetelor de igienă și a pachetelor cu alimente furnizate către persoanele defavorizate prin programul finanțat din fonduri europene, distribuire care se va face în coordonarea prefectului județului Satu Mare cu implicarea serviciilor deconcentrate.
Unul dintre elementele de noutate îl reprezintă extinderea categoriilor de beneficiari, astfel, pe lângă beneficiarii de prestații sociale (venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei) și persoanele vulnerabile, devin eligibile și persoanele care locuiesc în așezări informale (situate la periferia localităților, care cuprind locuințe improvizate și care prin localizare și caracteristici socio-demografice generează excluziune, segregare sau marginalizare socială).
La nivelul județului Satu Mare se numără 20.678 de beneficiari eligibili, dintre care peste 16.500 sunt beneficiari de prestații sociale.
În acest an s-a finalizat tranșa I de distribuție a produselor de igienă, în această lună urmând să fie distribuită o nouă tranșă de produse de igienă, iar din luna iulie va începe distribuirea primei tranșe de cutii cu produse alimentare din fonduri de la Uniunea Europeană.