Cultura este indispensabilă unei comunități civilizate, de secol XXI. 

La inițiativa Consiliului Județean Satu Mare, planul de finanțare pentru construcția variantelor de ocolire a localităților Negrești-Oaș și Ardud a fost inclus în Master Planul General de Transport al României, proiect finanțat din fondurile Programului Operațional de Transport al Uniunii Europene 2021-2027.

Fiecare epocă din istoria îndelungată a muzicii are şlagărele ei, piese pe care, cu bucurie şi încântare, le-am fredonat şi le fredonăm, tinerii şi maturii, deopotrivă. Melodia, armonia, ritmul, scriitura și mesajul șlagărelor românești celebre le asigură trăinicia dincolo de timp și spațiu. 

Un băiețel de cinci ani a primit un tort char de ziua lui din partea unui polițist din Ardud. 

Patru certificate de înmatriculare au fost ridicate de polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud.

Un certificat de înmatriculare a fost reținut de către polițiști.

Polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au desfășurat în 7 mai activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Ardud, împreună cu specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3 190 de lei și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.

Sâmbătă, 13 februarie, la Ardud a avut loc sărbătoarea şvăbească numită “Funka”.

Polițiștii din Ardud au recuperat un laptop, în valoare de 1.600 de lei, sustras de trei tineri, dintr-un imobil. În urma administrării probatoriului, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore. 

La data de 9 decembrie, în jurul orei 08.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ardud au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Ardud a avut loc un eveniment rutier. 

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii