pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Consiliul județean solicită sprijinul medicilor de la cabinetele individuale pentru consultații în cadrul secției Diabetologie și pentru asigurarea gărzilor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Autoritățile județene solicită suportul medicilor diabetologi care profesează în sistemul privat și care ar putea suplini, provizoriu, deficitul de medici din sistemul public de sănătate, în urma suspendării activității secției Diabetologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare din cauza lipsei de medici, pentru a oferi pacienților servicii medicale corespunzătoare. 

În cadrul întâlnirii de astăzi dintre oficialitățile județene, reprezentanții sistemului public de sănătate și cei ai mediului privat, care furnizează servicii medicale în domeniul diabetologiei, au fost discutate cele mai potrivite variante în perspectiva acestei colaborări. A fost astfel solicitat sprijinul medicilor de la cabinetele individuale în vederea acordării de consultații atât în cadrul secției Diabetologie, cât și pentru asigurarea gărzilor pentru cazurile mai grave care se prezintă prin Unitatea de Primiri Urgențe, astfel încât să nu fie necesar ca pacienții cu această patologie să fie transferați la spitalele publice din județele învecinate pentru a fi tratați. 
Reprezentanții clinicilor private s-au arătat deschiși spre o astfel de colaborare, și urmează ca toate propunerile formulate în cadrul acestei întâlniri să fie discutate cu medicii diabetologi care se vor arăta dispuși să întindă o mână de ajutor pacienților sătmăreni care apelează la sectorul public de sănătate”, potrivit conducerii Consiliului Județean Satu Mare.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii