A fost o probă rapidă, într-o zonă cu multe urme și foarte multa piatră, iar piloții au fost foarte atenți la navigație. S-a mers către cel mai nordic punct al acestei ediții, orașul Neom, aflat aproape de granița Arabiei Saudite cu Iordania și Egipt. La finalul celor 367 km de probă specială, riderul de la Autonet Motorcycle Team s-a clasat, la general, pe locul 49, cu timpul (provizoriu) de patru ore, 48 minute și 25 secunde. La categoria maraton, Mani Gyenes a încheiat etapa a II-a pe locul 11, iar la categoria Original by Motul (Malle Moto) este în continuare lider, cu 39' 18'' în fața columbianului GIORDANO PACHECO (locul 2) și cu 40' 50'' în fața francezului ARNOLD BRUCY (locul 3).
Învingător în ziua 2, la moto, a fost rider-ul din Botswana, ROSS BRANCH, cu timpul de 3 ore, 39 minute și 10 secunde, pe locul doi a ajuns australianul SAM SUNDERLAND (03H 40' 34''), iar al treilea a ajuns chilianul PABLO QUINTANILLA (03H 41' 31'').
În clasamentul general provizoriu, după primele două dintre cele 12 etape, Mani ocupă locul 49, cu timpul de 9 ore, 5 minute și 7 secunde, la aproape două ore în spatele liderului SAM SUNDERLAND.
Etapa a treia are loc marți, 7 ianuarie, între localitățile Neom și Neom, are o lungime de 489 km, iar 404 km sunt probă specială.
Ieri, la finalul primei etape, în clasamentul provizoriu Mani Gyenes s-a clasat pe locul 47, cu timpul de patru ore 16 minute și 42 secunde,04H 16' 42’’. La categoria maraton, Gyenes a terminat prima etapă pe locul 10, cu 31minute în spatele liderului, italianul JACOPO CERUTTI.
- ”Acum am terminat prima probă specială care cred că a fost cea mai lungă probă de început la Dakar, 320 de km. Nu e o distanță scurtă și nu a fost un traseu foarte ușor, a fost chiar foarte dificil și în unele zone chiar foarte periculos, adică foarte ușor puteai să cazi sau să lovești motocicleta. A fost foarte multă piatră. Am încercat să merg mai prudent, să nu cad, să fac greșeli sau să lovesc motocicleta. În vreo două locuri am făcut greșeli de navigație, dar nu foarte mari, cred că un minut - un minut jumate am pierdut acolo. Sincer, puteam să am un ritm puțin mai bun, însă așa, de început, a fost și zic că e bine că nu am forțat mai mult. Oricum e o cursă lungă, mai sunt 11 zile și peste 7.000 de km. Se mai pot întâmpla foarte multe. Mă simt bine și asta contează. Nu m-am simțit obosit, am fost prudent în zonele cu piatră multă”, a declarat Mani la finalul primei zile de la Dakar 2020.