Sătmăreanul de la Autonet Motorcycle Team a încheiat pe locul 30 etapa a zecea, desfășurată pe o distanță de 583km (342 km specială) între localitățile Neom și AlUla și a urcat pe locul 25 în clasamentul general la Moto.
Etapa a zecea a fost câștigată de americanul Ricky Brabec (Honda), cu timpul de 03 h 12 min 33 sec, fiind urmat de spaniolul JOAN BARREDA (Honda), la 3 min și 15 sec, şi de argentinianul KEVIN BENAVIDES (Honda), la cinci minute și 11 sec. KEVIN BENAVIDES este lider la general, cu un avans de 51 secunde faţă de RICKY BRABEC, şi cu 10 min 36 sec faţă de britanicul Sam Sunderland (KTM), clasat al optulea în etapa de miercuri. În clasamentul etapei Emanuel Gyenes a sosit al 30-lea, la peste o oră față de învingător, iar în clasamentul general a urcat pe locul 25.
Sătmăreanul a ajuns al doilea la categoria Malle Moto - Original (fără asistenţă tehnică), cu 18 minute în spatele lituanianului ARUNAS GELAZNINKAS, iar al treilea a ajuns francezul BENJAMIN MELOT. În clasamentul general, cei trei ocupă, în aceeași ordine, podiumul categoriei: 1. GELAZNINKAS, 2. GYENS, 3. MELOT.
La clasa Marathon, Mani Gyenes a încheiat etapa 10 pe locul 5, cu 44 minute în spatele câștigătorului zilei, spaniolulTOSHA SCHAREINA, iar în clasamentul general al categoriei a rămas pe locul 2.
Etapa a XI-a de la #Dakar2021 va avea loc joi, 14 ianuarie, între localitățile Al-Ula Yanbu, pe distanţa de 557 km, dintre care 511 km cronometraţi.
Rezultatele înregistrate de Mani Gyenes la #Dakar2021:
2 ianuarie: Prolog: locul 33;
3 ianuarie – Etapa 1: Jeddah - Bisha: locul 34 / general 34;
4 ianuarie – Etapa 2: Bisha - Wadi Ad-Dawasir: locul 35 / general 32;
5 ianuarie – Etapa 3: Wadi Ad Dawasir - Wadi Ad Dawasir: locul 50 / general 37;
6 ianuarie – Etapa 4: Wadi Ad Dawasir - Riyadh: locul 33 / general 36;
7 ianuarie – Etapa 5: Riyad - Buraydah:locul 33 / general 33;
8 ianuarie – Etapa 6: Buraydah-Ha’il: locul 39 / general 33;
9 ianuarie – Ziua de odihnă (Ha’il)
10 ianuarie – Etapa 7: Ha’il-Sakaka: locul 36 / general 32;
11 ianuarie – Etapa 8: Sakaka-Neom: locul 23 / general 30;
12 ianuarie – Etapa 9: Neom-Neom: locul 25 /general 26;
13 ianuarie – Etapa 10: Neom-Al-Ula: locul 30 / general 25;
Program #Dakar2021:
14 ianuarie – Etapa 11: Al-Ula Yanbu (557 km, 511 km specială)
15 ianuarie – Etapa 12: Yanbu-Jeddah (452 km, 225 km specială)