Sâmbătă, de la ora 15:00, echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Municipal Satu Mare joacă primul meci oficial din acest an din Liga 3 în compania celor de la Luceafărul Oradea.
Meciul se va disputa pe Stadionul Olimpia ”Daniel Prodan” din Satu Mare și, odată cu încetarea Stării de Alertă din România, este permis accesul spectatorilor pe stadioane fără certificat verde sau test PCR, masca de protecție nu mai este obligatorie, iar tribunele stadioanelor pot fi ocupate la 100% din capacitate. Conducerea clubului sătmărean a transmis că accesul spectatorilor la jocul de sâmbătă este GRATUIT.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, directorul CSM Satu Mare, Muresán István, alături de antrenorii Csik Tiberiu și Daniel Oșan și de jucătorul Cosmin Zamfir au prezentat noutățile de la clubul sătmărean, obiectivele finalului de sezon și au invitat sătmărenii să vină să-i susțină din tribunele Stadionului Olimpia ”Daniel Prodan”.
”Obiectivul pe termen scurt al echipei este evitarea retrogradării și clasarea pe un loc cât mai sus în clasamentul seriei. În perioada de transferuri au venit la CSM Adrian Bura, Vaida Rollnad, Alex Bonea, Illes Daniel, Michel Fedorca, Kanalos Tony și Răzvan Prodan, iar patru jucători și-au exprimat dorința de a pleca de la echipă: Raul Ritli, Tudor Moldovan, Alex Cădar și Stajic Filip.
Ne bucurăm că odată cu încetarea Stării de Alertă din România s-au ridicat și restricțiile privind pandemia de Coronavirus, astfel că suporterii nu mai au nevoie de certificat verde sau test PCR, iar masca de protecție nu mai este obligatorie. De asemenea, stadioanele pot fi ocupate 100% din capacitate”, a transmis Muresán István, directorul CSM Satu Mare.
Echipa de fotbal a început pregătirile de iarnă la începutul lunii ianuarie, antrenamentele desfășurându-se pe terenul sintetic al Bazei Dinamo, au disputat 12 meciuri amicale (9 la Satu Mare și 3 în deplasare) și au efectuat un minicantonament la Sâncraiu de Mureș. Sătmărenii au câștigat zece meciuri și au pierdut doar două, la limită, cu SCM Zalău, respectiv liderul Seriei 10, CA Oradea.
”Mă bucur că după atâta timp ne revedem și abia așteptăm să înceapă campionatul, după cele opt săptămâni de pregătiri în care am disputat 12 jocuri amicale (9 la Satu Mare și 3 în deplasare). Pornim în această parte a doua a sezonului cu un lot de 25 de jucători, dintre care doi cadeți, opt juniori și 15 seniori. Suntem nerăbdători să jucăm meciuri oficiale, am început mai devreme pregătirile, dar cele 12 meciuri amicale ne-au folosit foarte mult pentru a închega lotul și relațiile de joc. În toate amicalele am încercat să împărțim minutele, fiecare jucător având posibilitatea să joace și să demonstreze, însă de mâine vor juca cei de care considerăm că avem nevoie și sperăm să fim inspirați și să adunăm puncte din fiecare meci. Cel mai important este ca la fiecare meci să adunăm puncte. Invităm suporterii sătmăreni să vină la stadion să ne susțină”, a declarat antrenorul Tibi Csik.
Antrenorul cu portarii, Daniel Oșan, a declarat că la capitolul portari CSM-ul stă bine, odată cu venirea lui Iulian Anca-Trip: ”Este un portar cu experiența ligilor superioare, așa că ne bazăm pe el. Dacă va fi nevoie, și eu sunt pregătit să intru în poartă, mă pregătesc cot la cot cu băieții”.
”Am avut o perioadă bună de pregătiri, am marcat aproape în toate jocurile amicale jucate și sper să o țin tot așa și în jocurile oficiale. Suntem nerăbdători să începem campionatul și îmi doresc să câștigăm cât mai multe puncte”, a declarat Cosmin Zamfir.
Rezultatele înregistrate de CSM Satu Mare în meciurile amicale:
-
Sâmbătă, 22 ianuarie: CSM Satu Mare 6 - 0 Unirea Tășnad (2-0)
-
Miercuri, 26 ianuarie: CSM Satu Mare 2 - 3 SCM Zalău (2-2)
-
Miercuri, 02 februarie: CSM Satu Mare 0 - 1 CA Oradea (0-1)
-
Sâmbătă, 05 februarie: CSM Satu Mare 3 - 1 Progresul Șomcuta (2-0)
-
Miercuri 07 februarie: ASA Tg. Mureș U19 0 - 9 CSM Satu Mare
-
Miercuri 09 februarie: ASA Tg. Mureș U19 0 - 3 CSM Satu Mare (0-1)
-
Sâmbătă, 12 februarie: CSM Satu Mare 5 - 0 Talna Orașului Nou (3-0)
-
Miercuri 16 februarie: CSM Satu Mare 2 - 0 CSM Sighet (2-0)
-
Sâmbătă, 19 februarie: U Cluj Napoca U19 1 - 2 CSM Satu Mare (1-1)
-
Miercuri 23 februarie: CSM Satu Mare 2 - 1 CSM Victoria Carei (1-0)
-
Sâmbătă, 26 februarie: CSM Satu Mare 1 - 0 CSM Victoria Carei (1-0)
-
Sâmbătă, 05 martie: CSM Satu Mare 3 - 1 SCM Zalău (1-0)
Liga 3 | Seria 10 | Etapa 16 | CSM Satu Mare - Luceafărul Oradea
Stadion: Olimpia ”Daniel Prodan” (Satu Mare);
Arbitru: Băltuță Vasile Dorin (Flămânzi);
Asistenți: Grigoriu Nicoleta (Botoşani) și Vasiliu Andra (Suceava);
Observatori: Bumb-Dragoş Dionisiu Miron (Baia Mare) și Hotico Ion (Baia Mare);
Program Liga 3 | Seria 10 | Etapa 16:
Vineri, 11 martie, ora 15:00:
CFR 1907 Cluj II - SCM Zalău
Sâmbătă, 12 martie, ora 15:00:
CSM Satu Mare - Luceafărul Oradea
Someşul Dej - Progresul Şomcuta Mare
CA Oradea 1910 - Sportul 2007 Şimleu Silvaniei
Lotus Băile Felix - Minaur Baia Mare
Clasament Liga 3 | Seria 10:
1. CA Oradea 35 puncte
2. Minaur Baia Mare 33p
3. Someşul Dej 29p
4. Lotus Băile Felix 27p
5. SCM Zalău 22p
6. Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 20p
7. CFR 1907 Cluj II 18p
8. Progresul Şomcuta Mare 14p
9. CSM Satu Mare 11p
10.Luceafărul Oradea -3p