Repartizarea echipelor în serie s-a făcut conform principiului geografic, astfel încât echipele să nu fie nevoite să aibă deplasări prea lungi.
Astfel, cele două echipe sătmărene participante în sezonul 2022/2023 al ligii a treia, CSM Satu Mare și CSM Victoria Carei, au fost repartizate în Seria 10, alături de CSM Sighetu Marmației, FC Bihor Oradea, Lotus Bălie Felix, Minerul Ocna Dej, SCM Zalău, Gloria Bistrița, CFR Cluj II și Sportul Șimleu Silvaniei.
Vineri, 19 august, la Casa Fotbalului, în sala Nicole Dobrin, de la ora 13:00, se va desfășura tragerea la sorți a programului Ligii 3, în fiecare serie. Acesta va fi stabilit pe baza Tabelei Berger pentru 10 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.
LIGA 3 | FORMATUL COMPETIȚIONAL:
ECHIPE PARTICIPANTE: 100 echipe împărțite în 10 serii egale
PRIMA FAZĂ A COMPETIȚIEI: 18 etape în fiecare serie.
A DOUA FAZĂ A COMPETIȚIEI: În fiecare serie se vor disputa un play-off şi un play-out. La play-off vor participa primele patru clasate, iar la play-out celelalte şase echipe rămase.
Play-off-ul se va disputa în formatul tur-retur-tur, cu un total de 9 etape, grila folosită pentru acesta fiind tabela Berger de 4
Play-out-ul se va disputa în formatul tur-retur, cu un total de 10 etape, grila folosită pentru ţintar fiind tabela Berger de 6
PROMOVARE
Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, astfel:
- B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2
- B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1
- B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4
- B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3
- B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6
- B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5
- B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8
- B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7
- B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10
- B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9
Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:
- Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2
- Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4
- Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6
- Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8
- Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10
Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2023-2024 al Ligii 2.
RETROGRADARE
Retrogradează ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii, împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament.
Sezonul competițional la Liga 3 va debuta în data de 27 august 2022.