Arbitri | Kovács István: „Anul 2023 a fost un an special pentru mine”

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 8-11 ianuarie, arbitrii și asistenții certificați VAR, dar și 20 de observatori de arbitri, au participat la o nouă etapă de testare și perfecționare la Cheile Grădiștei.

La această etapă de testare a participat și Kovács István, acesta declarându-se mulțumit de anul recent încheiat, dar cu obiective mărețe și pentru 2024!

kovacs istvan teste

„Anul 2023 a fost un an special pentru mine. Am participat la Golf Cup, unde am arbitrat finala. Imediat după am participat la Campionatul Mondial al Cluburilor unde am arbitrat în semifinale, iar în iunie am avut oportunitatea să arbitrez și în semifinalele UEFA Nations League. Pot să spun că a fost un an plin de evenimente pozitive și sunt mândru că, împreună cu brigada mea, am reușit să fim delegați la aceste partide și ne-am bucurat de încrederea comisiilor abilitate. Sunt două turnee importante în 2024, Campionatul European și Jocurile Olimpice, unde vom face tot posibilul să fim prezenți”, a declarat Istvan Kovacs.

Printre cei prezenți la seminarul de la Cheile Grădiștei s-au aflat și arbitrii din cadrul CJA Satu Mare: Kovács Szabolcs, Ovidiu Mazilu, Rareș Vidican, Marius Omuț, arbitrul asistent Ciprian Danșa, dar și vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor Marcel Savaniu și Octavian Șovre - membru în Comisia de Arbitri. De asemenea, la cursuri a participat online și arbitrul asistent Alexandru Corb.

Programul întâlnirii a inclus testări teoretice și fizice, analize video din prima parte a campionatului, dar și din competiții internaționale, împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii