De această dată jocul sătmărenilor a fost mult mai bun, atât pe faza de apărare cât și în atatc însă, din păcate, CSM Satu Mare rămâne o echipă care joacă doar o repriză... Elevii lui Varady au fost aproape de a produce o mare surpriză la Turda, în etapa a XVIII-a a Ligii Zimbrilor, după ce au jucat de la egal la egal cu Potaissa până spre finalul jocului. Deşi au început mai greu şi au înscris primul gol abia în minutul 10 când gazdele conduceau deja cu 4-0, sătmărenii a preluat controlul meciului şi au marcat șase goluri fără să primească niciunul, iar la pauză au intrat cu un avans de două goluri, 13-11.
După pauză, jucătorii din Turda au speculat la maxim dubla eliminare din tabăra sătmăreană (Stan și Morar) și au trecut în avanataj 16-15 (minutul 37) după care a urmat o perioadă în care s-a ”mers cap la cap” (17-17: min. 40, 18-19: min. 41, 20-20: min. 43) până în minutul 47. Cu zece minute înainte de final scorul era 22-22, Cioroiu are o paradă excelentă, Olah marchează pe contraatac, însă arbitrii consideră că a calcat semicercul și gazdele revin în atac. După această fază sătmărenii s-au blocat și nu au reușit să finalizeze niciun atac până în ultimul minut când Olah a înscris ultimul gol al meciului, în timp ce jucătorii din Turda au marcat de patru ori și au câștigat cu 26-23.
AHC Potaissa Turda 26 - 23 CSM Satu Mare (11-13)
Sala: „George Barițiu” Turda;
Potaissa Turda: Laslo (5 goluri), Pavel (4), Lazăr (4), Thalmaier (2), Huta (2), Zacaciurin (2), Iancu (2), Adomnicăi (2), Pințoiu (1), Ignat (1), Amihăesi (1);
CSM Satu Mare: Bejinariu (5 goluri), Campar (5), Mureșan (4), Trifunovic (3), Suciu (2), Olar (2), Rogoz (1), Stan (1).
Etapa viitoare, miercuri, 15 februarie, CSM Satu Mare va evolua pe teren propriu, contra celor de la CSM București.