La finalul zilei, riderul sătmărean s-a clasat pe locul 50,cu timpul de 5 ore, 38 minute și 48 secunde, la o oră și 47 minute în spatele câștigătorului de etapă, britanicul Sam Sunderland. În clasamentul general, Mani ocupă locul 40, cu timpul total de 33 ore, 46 minute și 47 secunde. Al doilea în etapa a șase a sosit chilianul Jose Ignacio Cornejo Florimo(3h 53' 32’), iar al treilea a ajuns americanul Ricky Brabec(3h 58'11’’).
La clasa Malle Moto(fără asistență tehnică), Mani Gyenes a încheiat etapa 7 pe locul patru, cu 34 minute în spatele câștigătorului ARNOLD BRUCY, iar în clasamentul general a coborât pe locul trei,cu puțin peste o oră în spatele liderului, MARK TIELEMANS.
La clasa Marathon, Mani Gyenes a încheiat etapa 7 pe locul nouă, cu o oră și opt minute în spatele câștigătorului MARC SOLA TERRADELLAS, iar în clasamentul general al categoriei se situează pe locul 6.
Marți, la #Dakar2019, concurenții pornesc în etapa 8, de la San Juan de Marcona până la Pisco (575 km, 360 proba specială).
- ”Din păcate nu am început foarte bine a doua săptămână. La kilometrul 30 am avut nişte dune foarte moi după care am văzut că mi se aprinde becul de la apă, adică am pierdut apa din radiator. Când m-am uitat în jos am văzut cum curge, era apă şi nisip. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să văd dacă funcţionează ventilatorul. Dar totul era în regulă. Din păcate nu am avut ce face şi în mijlocul dunelor a trebuit să merg mai departe pentru că nu am avut apă, n-am avut nimic. Din fericire nu mi s-a oprit motorul, dar am pierdut mult timp pentru că am mers mai încet ca să nu încing motorul. La kilometrul 80 am oprit pentru alimentare unde am primit de la o echipă apă. Am încercat să vedem care este problema, am mai pierdut timp, aproximativ 10 minute. Am decis să pun apă la mine şi să merg aşa încă 230 de kilometri. Tot am mai oprit, tot am luat apă să completez şi aşa am pierdut destul timp în etapa a 6-a. Dar mă bucur că am ajuns, este cel mai important lucru. Mi-ar fi părut foarte rău să ies din cursă dintr-o problemă tehnică”, a declarat Emanuel Gyenes la finalul etapei 6.