pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Prima etapă aCampionatul Național de Rally Raid România, organizată în județul Satu Mare la sfârșitul acestei săptămâni, s-a încheiat sâmbătă, 11 iulie, cu festivitatea de premiere a câștigătorilor.

La finalul acestei săptămâni, între 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România.

În acest sfârșit de săptămână va avea loc prima etapa din Campionatul Național de Rally Raid 2018, iar sătmărenii sunt invitați să participe la un spectacol de zile mari.

Odată cu ”Baja Satu Mare”, prima etapă din Campionatul National de Rally Raid, județul Satu Mare revine în circuitul competițiilor de Rally Raid din România, iar astăzi, cu trei săptămâni înainte de startul oficial, organizatorii concursului au organizat o conferință de presă în care au prezentat mai multe informații cu privire la modul de organizare a etapei sătmărene.

Trofeul ”Paul Badea” a fost câștigat de echipajul sătmărean format din Ovidiu Domide și Daniel Nistor. Cei doi coechipieri au reușit să se impună în fruntea clasamentului general al primei etape din Campionatul Național de Rally Raid sezonul 2015.
Astăzi, la ora 16.00, s-a dat startul primei etape a Campionatului Național de „Rally Raid”, Trofeul „Paul Badea”. Sponsorul principal al evenimentului este CBA Nord Vest Satu Mare. Startul competiței din Piața Libertății a fost dat de Many Gyenes alături de Roxana Ciuhulescu, echipajele pornind către traseul primei zile care a fost încadrat de drumul național care duce la punctul de frontiera Petea, Pădurea Mare și digul Someșului.
În perioada 22 – 24 mai va debuta Campionatul Naţional de Rally Raid 2015 iar prima etapă, Trofeul Paul Badea, se va disputa la Satu Mare.
Competiţia din 2015 se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi a fost preluată în totalitate de A-CAR România.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii