pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
Baja Satu Mare – Prima etapă din campionatul național de Rally Raid 2018 Foto: Satu Mare News

Baja Satu Mare – Prima etapă din campionatul național de Rally Raid 2018

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Odată cu ”Baja Satu Mare”, prima etapă din Campionatul National de Rally Raid, județul Satu Mare revine în circuitul competițiilor de Rally Raid din România, iar astăzi, cu trei săptămâni înainte de startul oficial, organizatorii concursului au organizat o conferință de presă în care au prezentat mai multe informații cu privire la modul de organizare a etapei sătmărene.

La conferința de presă de azi au participat Cătălin Nicolaescu (vicepreşedintele Federației Române de Automobilism Sportiv), Mihai Leonte (preşedintele comisiei de Rally Raid din cadrul FRAS), Ovidiu Domide (preşedintele NSM Motorsport), Mihai Şerdan (director organizatoric NSM Motorsport) și Anişoara Ienăşoiu (ofiţer de presă NSM). Organizatorii au confirmat faptul cîădiscuțiile despre această etapă au început în urmă cu aproape un an de zile.

Delegația Federației Române de Automobilism Sportiv a venit la Satu Mare pentru a verifica traseul și pentru a se asigura că totul va decurge perfect, iar concluzia a fost că etapa de anul acesta este foarte bine pregătită:

  • ”Discuția despre cursa de la Satu Mare de anul acesta a început de acum mai bine de un an. Va fi o cursă foarte bine pregătită pe care am discutat-o foarte mult timp în amănunt. Sunt foarte sigur că va fi un campionat foarte puternic” , a spus Mihai Leonte.
  • “La Satu Mare am găsit întotdeauna multă prietenie şi oameni pasionaţi de Rally Raid, oameni puternici, realizaţi în viaţă. Satu Mare duce cu mare cinste şi onoare această disciplină și sunt convins că prima etapă va fi un succes. De câte ori venim în zonă, plecăm cu bateriile încărcate”, a spus Cătălin Nicolaescu.

”Baja Satu Mare” este organizat de NSM Motorsport și se va desfășura în perioada 4-5 mai. La această primă etapa din Campionatul National de Rally Raid 2018 sunt așteptate echipaje din țară și străinătate, chiar și foști participanți la Dakar, județul Satu Mare urmând a fi reprezentat de echipajul format din pilotul Ovidiu Domide și copilotul Daniel Nistor.

Participanții vor concura pe drumurile forestiere din județul Satu Mare pe parcursul a două etape, prima rundă urmând a avea o lungime de 155 km (61 km probe speciale), iar a doua rundă va avea 337 km (190 km probe speciale). Probele speciale vor avea loc pe câmp și pe drumuri forestiere din în zona Codrului (Sâi-Chilia), drumuri de câmp, în formă de buclă, între Homorodul de Mijloc şi platoul Medişa pe o lungime de 456 de kilometri.
Superspeciala se va organiza vineri, cu plecare din Piaţa Libertăţii spre Dorolţ în direcţia pădurii spre Someş, pe un traseu spectaculos cu urcări şi coborâri pe digul Someşului, piloții urmând a parcurge câte un tur de recunoaştere şi câte 2 manşe cronometrate. Tot vineri se va organiza un rally-taxi pentru VIP-uri, resă şi spectatori.

Organizatorii vor organiza în zona hotelului Dacia și în fața Catedralei Romano-Catolice parcul service unde persoanele interesate vor putea vedea echipajele participante, mașinile de competiție șI echipamentele acestora. De asemenea, se va organiza o expoziție auto cu mașini noi prezentate de dealeri auto șI o expoziție de mașini retro, iar copiii vor avea parte și ei de programe speciale.
Cei care doresc să se înscrie la clasa Promo o pot face inclusiv în ziua startului până la ora 14.00. Aceștia trebuie să dețină permis de conducere, mașina de concurs trebuie să fie înmatriculată și să aibă ITP valabil, iar în timpul concursului să poarte centura de siguranță și cască de protecție.
Informații suplimentare despre înscrieri și regulament găsiți AICI.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii