Inițiativa legislativă a liberalului propune modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, notează Mediafax.
În prezent legea spune că depășirea neregulamentară sau conducerea sub influența băuturilor alcoolice prevede sancțiuni încadrate în clasa a II-a, respectiv 4 sau 5 puncte amendă plus suspendarea permisului pentru o perioadă de 30 de zile.
Florin Roman propune, prin proiectul de lege, ca pentru depășirea ilegală sau conducerea sub influența alcoolului să fie prevăzute sancțiuni încadrate în clasa a IV-a, și anume de la 9 la 20 de puncte amendă și suspendarea permisului auto timp de 90 de zile.
„România ocupă în continuare un neonorant loc 1 în statistica europeană referitoare la numărul de decese din accidentele rutiere, având o medie de 98 de decese la un milion de locuitori, media europeană fiind de 49 de decese la milionul de locuitori, conform datelor oficiale. La nivel european, această situație este de-a dreptul alarmantă iar în acest sens se urmărește identificarea unui set de metode pentru a reduce la jumătate numărul victimelor la nivel european. La nivel național avem aprobată Hotărârea nr. 755/2016 privind aprobarea Strategiei naționale pentru siguranța rutieră pentru perioda 2016-2020 și a Planului de acțiuni pentru implementarea, un document strategic care trasează direcțiile de acțiune în sensul sporirii gradului de siguranță în traficul rutier, iar una dintre aceste direcții vizează îmbunătățirea legislației și a controlului respectării acesteia”, arată deputatul PNL, în expunerea de motive a proiectului.
„Nerespectarea regulilor privind depășirea și condusul sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune sunt mai aspru sancționate. În cazul nerespectării regulilor privind depășirea se propune trecerea într-o clasă superioară de sancționare de la amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, la sancționarea cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, mai arată sursa citată.
De asemenea, în cazul condusului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune, se propune ca sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce să se dispună pentru o perioadă de un an de zile.
Pe legislația actuală perioada maximă de suspendare este de 90 de zile, arată Florin Roman în expunerea de motive.
Inițiativa legislativă prevede introducerea unei noi litere la articolul 102 din OUG 195/2002, cu următorul cuprins: „Constituie contravenție și se sancționează cu amendă previzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier, ori tramvai următoarele fapte: f) nerespectarea regulilor privind depășirea”.
Totodată, mai este introdus în actul normativ un articol nou, 102¹, care are cuprinsul: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării excercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 1 an de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune”.
Liberalul susține că reducerea numărului de accidente reprezintă un obiectiv asumat la nivel de documente oficiale, efectele campaniilor de prevenție sunt limitate dacă ele nu sunt dublate de o legislație fermă.
„Schimbarea comportamentului la volan se poate obține prin combinarea celor două pârghii de acțiune – campanii de prevenție și conștientizarea pericolului conducerii sub influența alcoolului și a încălcării regulilor de circulație, precum și intervenții asupra legislației în domeniu”, conchide Florin Roman, în expunerea de motive a propunerii legislative.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.
sursa: hotnews.ro