Șoferii care nu au la ei permisul și talonul mașinii în format fizic ar putea scăpa de amendă. Proiect de lege depus la Parlament

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Șoferii care nu au la ei permisul și talonul mașinii în format fizic, în momentul controlului, ar putea scăpa de amendă, potrivit unui nou proiect de lege depus de USR prin deputatul Alexandru Dimitriu.

Acesta motivează Poliția are posibilitatea verificării acestor documente, digital.

„Am depus în Parlament un proiect de lege prin care această situație să nu mai fie sancționată, atâta timp cât polițistul poate verifica electronic datele în bazele oficiale. Pentru că realitatea e simplă: nu lipsa hârtiei este problema, ci dacă ai sau nu dreptul să conduci. Iar acest lucru poate fi verificat în câteva secunde. În momentul de față, legea sancționează neprezentarea fizică a documentelor, chiar și atunci când acestea există și pot fi verificate imediat. Este un formalism depășit, care nu contribuie cu nimic la siguranța rutieră, dar poate genera sancțiuni inutile. Proiectul meu propune o soluție simplă: obligația de prezentare a documentelor este considerată îndeplinită dacă informațiile pot fi verificate în bazele de date ale Poliției Rutiere. Este un pas firesc într-o administrație modernă, în care statul folosește tehnologia pentru a simplifica viața cetățenilor, nu pentru a-i sancționa inutil”, a precizat deputatul USR Alexandru Dimitriu, pe contul său de Facebook.

În prezent, dacă nu ai permisul de conducere și talonul auto asupra ta (documente fizice) în timpul unui control rutier, primești o amendă contravențională din clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte de amendă).

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii