pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Jandarmeria Română, gazda reuniunii grupului de lucru sub Preşedinţia Română a Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Joi, 17 septembrie, Jandarmeria Română a găzduit la Bucureşti,
cel de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN (Comitetul Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Europene - EUROGENDFOR).

În debutul lucrărilor celui de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, s-a desfăşurat o ceremonie militară în cadrul căreia a fost arborat drapelul EUROGENDFOR, în acordurile imnului Uniunii Europene intonat de Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei. Cu acest prilej s-a marcat și împlinirea, la 17 septembrie 2015, a 11 ani de la semnarea, la Noordwijk, a Declaraţiei de Intenţie prin care Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi Olanda au creat Forţa de Jandarmerie Europeană.

La cel de-al treilea grup de lucru sub Preşedinţia Română a CIMIN, alături de ofiţerii specialişti ai Jandarmeriei Române, au participat delegaţii reprezentând ţările membre (Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia), partenere (Lituania) şi observatoare (Turcia) ale EUROGENDFOR, precum şi reprezentanţi ai Comandamentului Permanent de la Vicenza, Italia (structura de comandă a EUROGENDFOR).

Dezbaterile în cadrul grupului au vizat cooperarea cu reprezentanţii UE, ONU şi NATO, precum şi extinderea relaţiilor bilaterale cu reprezentanţii forţelor de poliţie ale altor state.

În ceea ce priveşte implicarea operaţională în teatrele de operaţii internaţionale, au fost abordate angajamentele EUROGENDFOR în Mali (misiunea Uniunii Europene - EUCAP SAHEL), în Republica Centrafricană (misiunea Uniunii Europene - EUMAM RCA) şi în Republica Islamică Afganistan (misiunea NATO – Resolute Support).

În prezent, Jandarmeria Română participă la misiunea NATO Resolute Support Afghanistan, cu 25 de jandarmi, dintre care în premieră trei sunt femei, contribuind la pregătirea forţei de poliţie afgane, prin activităţi de mentorat şi consiliere. Totodată, un ofiţer din Jandarmeria Română este dislocat în cadrul angajamentului EUROGENDFOR din EUCAP SAHEL MALI.

De asemenea, s-a luat în discuţie propunerea Preşedinţiei Române a CIMIN privind lansarea unui proiect comun, în urma căruia să existe o abordare unitară, plecând de la standardele UE, ONU, NATO şi OSCE, în privinţa pregătirii în centrele specializate ale ţărilor membre a reprezentanţilor forţelor de poliţie cu statut militar din ţările unde EUROGENDFOR execută misiuni.


La data de 18 octombrie 2007, la Velsen, în Olanda, a fost adoptat Tratatul între Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Olandei şi Republica Portugheză, stabilind Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR).

În conformitate cu obiectul tratatului, Forţa de Jandarmerie Europeană este o structură „operaţională, pre-organizată, robustă şi care poate fi dislocată rapid, cuprinzând exclusiv elemente ale forţelor de poliţie cu statut militar ale Părţilor, în scopul de a îndeplini toate sarcinile poliţieneşti din sfera operaţiunilor de management al crizelor”.

EUROGENDFOR este o structura operativă a Uniunii Europene, formată din unităţi de poliţie cu statut militar şi atribuţii în domeniul poliţienesc, puse la dispoziţie de către statele fondatoare în mod voluntar, pentru a întări capacităţile gestionării crizelor internaţionale.

Factorul de decizie care guvernează EUROGENDFOR - Comitetul Interministerial de Nivel Înalt (CIMIN) - ia hotărârile de natură politică, elaborează directivele şi stabileşte liniile de orientare, fiind alcătuit din reprezentanţii ministerelor responsabile din fiecare stat membru (ministerele de externe, interne şi/sau apărare, în funcţie de subordonarea naţională a forţelor de jandarmerie). De asemenea, asigură coordonarea politico-militară, numeşte Comandantul EUROGENDFOR, comanda fiecărei operaţiuni în parte şi stabileşte condiţiile de întrebuinţare a Forţei.
Preşedinţia CIMIN este asigurată, prin rotaţie, de fiecare stat membru cu drepturi depline, pentru o perioadă de un an de zile.

În prezent EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii