Acțiuni organizate de jandarmi la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare.
Marți, 22 octombrie, o parte dintre elevii claselor a IX-a din cadrul Colegiului Economic Gheorghe Dragoș Satu Mare au participat la activitățile organizate de jandarmii sătmăreni în cadrul programului național elaborat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, denumit „Ora de civilizație”.
Principalele subiecte abordate de către jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale și cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Satu Mare au vizat prezentarea aspectelor referitoare la faptele antisociale care pot fi comise de minori atât în cadrul școlar, cât și în afara acestuia, specificul răspunderii contravenționale și penale a minorului, precum și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale.
Scopul acestor activități este de a preveni manifestările antisociale și a unor comportamente ale elevilor, de natură a-i transforma în autori, respectiv în victime ale faptelor antisociale.
Activitatea face parte din programul derulat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, „Ora de civilizație”, finanțat prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității.
Pe tot parcursul anului școlar, jandarmii sătmăreni vor desfășura activități în cadrul programului, scopul acestora fiind prevenirea faptelor antisociale și a comportamentelor asociate.
Acționând ca o echipă, jandarmi, polițiști și cadre didactice, au reușit organizarea unei activități preventiv - educative de succes, care va rămâne în amintirea celor prezenți.