”Am rememorat împreună, prin expoziții de fotografii vechi și noi prezentate de fiecare instituție, punctele esențiale ale dezvoltării învățământului negreștean. În final, ne-am bucurat de demonstrația de dans oferită de copiii negreșteni, care au venit să le facă o surpriză dascălilor care i-au instruit, de reprezentația actorilor de la Teatrul Ararat din Baia Mare, care ne-au destins cu piesa ”Gunoierul”, una dintre cele mai de succes comedii din palmaresul lor, și de momentele oferite de interpretul Petrică Mureșan”, potrivit celor declarate de primarul orașului Negrești Oaș, Aureșia Fedorca.