Cafeaua Autonet Black este una specială, acest blend fiind creat de către specialiștii Il Caffé, cu o experiență de 25 de ani în prăjirea cafelei și procurarea acesteia direct de la cultivatorii din lumea întreagă.
Gama Autonet Black va conține cafea de cea mai înaltă calitate, ceaiuri naturale, precum și aparate de cafea performante. Lansarea a avut loc la Autonet Mobility Show 2019, produsele bucurându-se de o mare popularitate între vizitatorii evenimentului.
Cafeaua Autonet Black este una specială, acest blend fiind creat de către specialiștii Il Caffé, cu o experiență de 25 de ani în prăjirea cafelei și procurarea acesteia direct de la cultivatorii din lumea întreagă. Proveniența controlată a boabelor de cafea și atenția pentru detalii în fiecare fază a producției – de la achiziția și stocarea cafelelor verzi, până la prăjire și ambalare – își pun amprenta asupra calității blendului propus. Cafelele care intră în compoziția acestuia sunt prăjite individual, degustate și apoi amestecate, în diferite procente, pentru a pune în valoare cât mai bine caracteristicile fiecărui sortiment. Blendul Autonet Black se definește printr-un gust rotund, în care predomină note de ciocolată, fructe de pădure, o aciditate medie și un postgust care se evidențiază prin arome de tabac și ciocolată cu lapte.
Caracterul exclusivist al acestei cafele este evidențiat de faptul că aceasta nu poate fi achiziționată din rețelele de retail, blendul fiind special creat pentru Autonet pentru a oferi un plus de energie pentru activitatea în atelier, dar și savoare pentru satisfacția clienților.
A doua componentă a liniei Autonet Black sunt ceaiurile naturale, alese pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi. Acestea provin de la unul dintre cei mai importanți producători europeni de ceaiuri, cu o tradiție de peste 130 ani în domeniu, compania fiind înființată în anul 1881, în Germania. Vor fi disponibile trei sortimente de ceaiuri, ambalate în folii speciale pentru a păstra cât mai bine aroma: ceai verde (Ginger Lemongrass), ceai de fructe (Sweet Fruit) și ceai de plante (Magic Mint). Încercați-le pe toate pentru a vă bucura de buna dispoziție și relaxarea pe care acestea le aduc.
Gama Autonet Black are și o componentă de “echipamente”, care include două aparate de cafea DeLonghi. Aparatele sunt automate și au caracteristici asemănătoare cu espressoarele profesionale, bucurându-se deja de apreciere în rândul utilizatorilor, peste 400 de bucăți fiind deja distribuite. Un număr de 18 astfel de aparate au fost testate “la foc automat” în timpul Autonet Mobility Show 2019, pregătindu-se peste 4.000 de specialități de cafea cu blendul Autonet Black, în timpul evenimentului. Aparatele vor fi disponibile în variantă cu și fără element de spumare a laptelui (pentru capuccino). Noua linie este completată de ceștile de cafea și cănile pentru ceai Autonet Black.