”Executivul a aprobat în ședința de joi o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanții la joc sau prin accesarea secțiunii dedicate acestei activități disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naționale ”Loteria Română SA” cu condiția achitării taxei de participare, iar efectuarea plății pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată și prin instrumente de plată electronice, așa cum sunt reglementate de legislația în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activități cu respectarea regulilor de distanțare socială”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Decizia vine în contextul în care legislația aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situații de genul limitării liberei circulații și libertății economice ca urmare a unor situații de urgență, precum apariția unei pandemii, care face imposibilă desfășurarea unor activități de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar organizarea și exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activitățile afectate de regulile de distanțare socială impuse de autorități.
”Inovațiile tehnologice din ultimi ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internațional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidențiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică”, se mai precizează în comunicatul de presă.
”Implementarea jocurilor loto online a fost încă de când am preluat mandatul de director general, la începutul lunii ianuarie a acestui an, unul dintre cele mai importante obiective ale managementului actual al companiei. Avem convingerea că introducerea acestei modalităţi de participare la jocurile loto este o facilitate aşteptată de mulţi ani de toţi jucătorii noştri, cărora dorim să le mulţumim pentru fidelitate şi pentru încrederea demonstrată de-a lungul anilor, a declarat Sebastian-Iacob Moga, director general al Companiei Naţionale ”Loteria Română” SA