Astfel, ieri, 25 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Micula au desfășurat activități de informare a proprietarilor de animale despre obligațiile pe care aceștia le au, respectiv identificarea prin microcipare, vaccinarea antirabică, sterilizarea.
Reamintim deţinătorilor de animale că aceștia au obligaţia de a asigura animalelor, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele:
a) un adăpost corespunzător;
b) hrană şi apă suficiente;
c) posibilitatea de mişcare suficientă;
d) îngrijire şi atenţie;
e) asistenţă medicală.
Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi.
Prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor prevăzute mai sus.
Prin cruzime faţă de animale se înţelege:
• omorârea animalelor, cu intenţie;
• practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
• organizarea de lupte între animale sau cu animale;
• folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
• folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
• abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
• administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
• maltratarea şi schingiuirea animalelor;
• intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
• provocarea de suferinţe fizice şi psihice prin orice mijloace;
• despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă;
• capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege;
folosirea armelor cu tranchilizant în alte situaţii decât pentru imobilizarea animalelor.
Reamintim faptul că:
Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.
Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.