Copiii au nevoie de siguranță, dar și de reguli pentru a rămâne sănătoși și voioși și a crește în armonie.
Polițiștii, prin activitățile preventive desfășurate inclusiv în sezonul estival, se îndreaptă spre cei ce au nevoie să învețe cum să fie în siguranță, cum să identifice abuzurile, dar și cum să se apere atunci când sunt în fața unor situații potential periculoase, să-și cunoască limitele și să știe să spună NU dar și să ceară ajutor atunci când ,,NU”-ul lor nu este auzit și respectat.
De foarte multe ori ținta activităților preventive sunt categoriile vulnerabile de copii și tineri, tocmai pentru a suplini lipsa sau deficiențele de educație din familia de origine, dar și pentru a întări mesajul celor ce contribuie la educarea lor, în orice context, școlar sau extrașcolar.
Polițiștii de siguranță școlară au fost prezenți miercuri, 27 iulie, la Centrul de zi Buki din Cidreag, loc în care, în această perioadă, beneficiază de activități atât copiii susținuți pe tot parcursul anului de Asociația de Ajutorare a Copiilor din Estul Europei , cât și copii din comunitatea extinsă, pentru a facilita integrarea celor vulnerabili, prin activități educative, de socializare și de relaxare.
Efortul susținut al coordonatorilor și angajaților acestui centru a condus la rezultate remarcabile în rândul familiilor defavorizate din Cidreag. Prin activitățile desfășurate aici periodic, polițiștii și-au propus să contribuie și ei la educarea copiilor și părinților în vederea formării unei atitudini prosociale, de respectare a legilor și de prevenire a victimizării copiilor.
Întâlnirea reprezentantului Poliției cu copiii de la Buki s-a desfășurat sub forma unui atelier de lucru denumit ”Corpul meu îmi aparține!”. Copiii au desenat și colorat și au învățat într-o manieră nonformală și ușor de înțeles, reguli despre corpul lor, despre atingerile permise și cele interzise, despre cum să se protejeze de abuzurile fizice și cum să ceară ajutor, despre respectul reciproc pe care trebuie să-l manifeste în relația cu ceilalți.
Activitățile preventive în grupurile vulnerabile continuă pe toată perioada verii.